Liviu Beris
         Supravietuitor al deportarii in Transnistria

         Ma numesc Liviu Beris, m-am nascut in nordul Moldovei intr-un orasel Herta in care erau cam 2000 de evrei dint-o populatie de circa 400…

         In 1940 Herta a fost ocupata de sovietici. A fost un singur incident acolo, un ofiter roman a fost omorat de un ostas sovietic, in apararea lui a sarit un ostas evreu … a fost ucis si el, si acestea au fost singurele victime din Herta la ocuparea acestui oras. N-au mai fost sub ocupatie in timpul acesta, au fost deportati in Siberia un numar de oameni, din oraselul propriu-zis au fost deportati 38 de capi de familie impreuna cu toata familia, de evrei si o singura familie de romani.

         Din jurul Hertei au fost deportati si gospodarii romani. La eliberarea Hertei de catre trupele romane, dupa trecerea trupelor, au fost stransi toti evreii in Sinagogi, in vreo doua pivnite, si dupa aceea au fost facute liste de catre niste declasati numiti in administratie si au fost executati fara nici unfel de judecata 132 de oameni pusi in doua gropi comune, dupa care am fost eliberati din Sinagogi, am gasit toate casele jefuite, nu stim de cine. Dupa inca trei saptamani am fost luati cu totii si dusi pe jos in deportare. Am ajuns dupa mai mult timp intr-un lagar, asazis lagar de tranzitie Iedinetz in care am fost tinuti pana-n Octombrie.

         Pe tot parcursul drumului ne-am transformat in animale, pur si simplu. A fost si tratamentul din partea celor, jandarmilor care ne pazeau si noi ca atare, parca a fost ceva, cu totul de chip sub-uman. In Iedinetz nimeni nu se ocupa de noi, eram doar inconjurati de niste sarma ghimpata, cine si cum avea sa se hraneasca era o problema deosebita, si nu mai spun de problemele de igiena, care erau de pe acum, de pe atunci enczantematic.

         Dupa aia am fost luati in Octombrie, cam, incepuse ploaia, si dusi pe jos spre Nistru. Avand acest drum, drumurile Basarabiei erau pline de un noroi lipicios, se mergea foarte greu, cine ramanea in urma era impuscat. Partea cea mai groaznica a fost ceea ce am vazut, tarani de pe margine … din porumbiste si l-au dezbracat, scena s-a mai repetat pe drum. Intr-o noapte, am ajuns seara intr-un palc, la un varf de deal, ne-a lasat sa stam peste noapte intr-o comuna Corbu. Acolo a venit inghetul si peste noapte foarte multi oameni care au adormit au inghetat, asa incat dimineata a fost o scena groaznica in care bocancii care loveau pe cei ce nu se mai sculau, ochii oamenilor ingroziti care-si lasau pe cei dragi acolo si erau obligati sa plece, paturile de arma care loveau pe cei vii ca sa plece.

         A fost, asta a fost, dupa care am ajuns la Nistru, ne-au trecut Nistrul, peste Nistru ne-au dus iarasi mai departe la Moghilev, si ne-au lasat intr-un… la 50 km de Moghilev am ajuns intr-un grajd, ne-au parasit acolo. Dupa care a urmat o zona in care erau numai ucrainieni, nimeni in jurul nostrum, fara nici o posibilitate de trai. Cine a avut, a putut sa schimbe haine si sa traiasca. Au inceput dupa aceea enczantematicul, sa faca ravagii, toamna, frigul, toate au concurat.

         Tatal meu la randul lui, din Moghilev unde am ajuns pana la urma apoi a fost deportat mai departe spre Nicolaev, dus la Niemtzi. Si eu am lucrat la un asa zis Atelier comunal unde mancat niste apa fiarta cu fire de porumb, se chema Jir si asta a fost posibilitatea de a scapa.