Comunitatea Evreiasca din Romania

         Ma numesc Otto Adler sunt nascut in 1929 la Cluj.

         La sfarsitul anilor “70 am avut ocazia sa vizitez lagarul de la Birkenau, asa-zisul Auschwitz II, si am urcat in turnul de paza al SS-ului care se gasea deasupra portii si acolo mi s-a intamplat un fenomen pe care mi l-au descris mai mult colegii cu care am fost decat eu insumi intrucat mi-au spus ca prêt decateva minute, doua trei minute, m-am facut alb si-am inlemnit, fara sa scot nici o vorba.

         Ce mi-aduc eu aminte din minutele astea, in minutele astea am revazut sosirea mea in lagar. Uitandu-ma pe linia ferata existenta si astazi am vazut cum a intrat trenul cu vagoane de marfa, sigilate, cum ne-au coborat din aceste vagoane pe o parte barbatii, pe alta parte femeile cu copiii sub 14 ani. Cum am trecut prin fata unuio ofiter de SS foarte ferchesh, care pe urma am aflat ca a fost celebrul doctor Menghele, cum inainte de a ajunge la el, tot niste detinuti care ne-au scos din vagoane, vazand ca sunt tanar, aveam pe vremea aia 15 ani, ne-au spus sa spun ca am 17 ani, n-am inteles de ce dar m-am gandit ca el stie mai decat mine fiind de acolo. Si atuncea la intrebarea doctorului Menghele cand m-a vazut: Wie alt bist du ?/Cati ani ai ? am raspuns 17. Si astfel am fost trimis impreuna cu tatal meu catre dreapta, nu stiam ce inseamna dreapta, am aflat dupa aceea, dreapta erau aia care mergeau la munca. In stanga erau cei care mergeau la Camera de gaze si la Crematoriu. Pe partea cealalta unde era mama mea, extrem de obosita si bolnava, nici din cauza drumului infiorator, pentru ca erau zile intr-un vagon inchis, a fost trimisa la stanga, am aflat asta mai tarziu.

         Si mi-am adus aminte cum am intrat intr-o baie, cum ne-au dezbracat in pielea goala, cum a trebuit sa intram in baia propriu-zisa tinand in mana stanga cureaua de la pantaloni si in mana dreapta pantofii, fara cioarapi aia trebuia sa-i lasam, nu mai tiu minte cum ne-au facut baie, cum ne-am facut baie, amanunte nu stiu. Tiu minte cum au ras de pe noi tot ce era par si dupa aia ne-au dat o uniforma vargata de detinut si cu niste urlete si cu niste lovituri de bate am fost trimisi intr-o baraca extrem de lunga de ordinul zecilor de metri, putin mai ingusta, deci un dreptunghi mult alungit in care nu era nici un pat. Era pe toata lungimea, ambele parti ale baracii, pe toata lungimea, beton iar deasupra unei portiuni de beton de circa doi metri, doi metri si ceva mai era un etaj de scanduri si unde ne-am culcat inghesuiti unul in altul in cele doua etaje deci practic patru ca erau doua parti.

         Eram atat de inghesuiti incat noaptea cand cineva vroia sa se intoarca nu se putea, se intorcea tot randul, pana cand dupa ultima numaratoare au aparut un fel de carucior pe care erau niste vase mari de aluminiu in care era celebra Dorgemuse. Un fel de mancare care avea la baza sfecla furajera care n-avea bine-nteles nici un gust, era semisolida si care se impartea in felul urmator: veneau 10 vase, un fel de farfurii cum sunt farfuriile astea de argila facute la tara dar mai marisoare asa, in care se bagau un numar de polonice de Dorgemuse si sedadea la primul rand. Primul rand, primul om din primul rand avea dreptul la 5 sorbituri, il dadea peste cap la cel de-al doilea care avea si el la 5 sorbituri si asa mai departe pana la al cincilea dupa care vasul revenea, pana cand se termina. Dupa aceea dadeam, v-am zis ca erau cam 10 randuri care erau aprovizionati, vasele se dadeau mai departe pana la randul 11, 12, pana la 20 si asa mai departe pana cand mancam toti. La inceput bineinteles ca nu am mancat nimic dar dupa aia am mancat. Si pe urma iar stateam in continuare pana spre seara cand iar ne incolona.

         Vreau sa va spun un secret, intre timp mai faceau niste, detinuti si ei, care aveau niste bate si din cand in cand mai dadeau in cap, in spate, pe umeri, daca vedeau o pereche de pantofi mai buni la unu ii luau si-i dadeau pantofii mai rupti pe care ii aveau ei pe picioare, abia dupa aia mi-am dat seama ca asta era o treaba vitala, pentru ca unul din motivele pentru care am scapat era ca aveam niste bocanci foarte buni dar care nu erau facuti din cauza drumului si nu pareau a fi asa demni de a fi luati si care mai mi-au permis intre altele sa scap. Si asta a tinut zile intregi, nu stiam in timpul nostru stateam si ne uitam la un fum infiorator negru cu un miros de carne arsa care venea de undeva din fundul lagarului, ni se parea dintr-o padure.

         Dar acum cand am venit, ce va povestesc eu acuma erau amintirile mele de la vizita mea, dar acum am constatat ca de la noi si pana la crematoriu era o distanta foarte mica. Noua ni se parea atuncea ca este undeva departe de unde vine fumul. Dupa cateva zile bineinteles ca am aflat ce este fumul, fumul a ramas in minte pentru toata viata, si mirosul si aspectul lui.