Comunitatea Evreiasca din Romania

         Sunt Gabriela Crisan nascuta Hassan, in Bucuresti in anul 1922, 13 Septembrie.

         In Septembrie 1940 s-a decretat numerus nulus pentru evrei in facultati. In primavara anului 1941 am aflat despre infiintarea unor cursuri speciale pe langa Comunitatea evreilor, cursuri speciale pentru invatamantul studentilor evrei pe care le-am urmat pana in anul 1944.

         In cadrul acestor cursuri, studentii evrei erau implicate in desfasurarea evenimentelor antisemite din timpul regimului antonescian, au alcatuit grupuri care cautau prin orice mijloace sa duca o lupta impotriva masurilor segregationale luate de acest guvern, de aceasta administratie. In felul acesta in scolile acestea speciale pentru evrei, s-au organizat anumite grupe de studenti evrei care sa se impotriveasca masurilor luate de Antonescu. Am facut parte din una din aceste grupe care erau la sectia de electro-mecanica. In urma unor activitati care au fost duse de acesti studenti evrei, de impotrivire la regimul lui Antonescu.

         La inceputul anului 1944 s-a intamplat o ‘cadere’ cum se spunea atunci. Adica activitatea unor colegi, a fost descoperita de agentii Sigurantei statului. Au urmat arestari care au condus, pe diverse trepte ierarhice de organizare a acestor grupe de evrei, au ajuns si la mine. Inainte de mine a fost arestat colegul meu, studentul Dan Lazarovici in ziua de 6 Februarie 1944. A fost interogat la Siguranta si dupa niste maltratari groaznice si niste chinuri inimaginabile a fost nevoit, dupa trei zile, sa ma declare si pe mine ca membra a organizatiei ilegale de studenti evrei care a participat alaturi de el.

         In urma acestei destainuiri a lui Dan Lazarovici in noaptea de 9 spre 10 Februarie 1944, la mine acasa, au venit 12, 15 agenti, prin toate intrarile, au spart usile si au intrat in casa, si au inceput sa faca perchezitie nespunand ce cauta si ce vor. Pentru a patrunde in casa l-au adus si pe Dan Lazarovici intr-un hal deplorabil din punct de vedere fizic, Ei cautau materiale, ravaseau printre filele cartilor sa gaseasca materiale compromitatoare dar n-au gasit nimic.

         M-au arestat pe mine impreuna cu sora si ne-au dus intr-o casa de-a Securitatii de pe strada Armoniei, si in casa aceea a inceput interogatoriul. ‘Ai facut materiale impotriva regimului’, ma intrebau, ce activitati am dus impotriva regimului. Se refereau la aceste activitati din cele declarate, semnate, defapt declarate sub forta de Dan Lazarovici. El de acuma, la inceput a fost de fata, dupa aceea insa l-au scos din sala de interogatoriu, intre ghilimele.

         Si dupa aceea dupa ce am inceput sa neg toate afirmatiile lui, au inceput sa ma loveasca pe mine, in primul rand palmele dup’aia talpile si dup’aia fundul. Si toate astea facute cu un cauciuc de la anvelope de camioane, taiat, deci lat, de circa 25 cm. La inceput parca m-a usturat ceva, eu strangeam dintii asa, si cum v-am spus nu am racnit nimic, absolut nimic. La un moment dat mi-am pierdut constiinta, fiind pe jos intinsa mi-am pierdut constiinta, nu mai stiu ce s-a intamplat si m-am trezit cand eram dusa, afara era deci Februarie.

         Cand am fost luata de acasa nu ningea, nu ploua, nu era nimic dar cand m-am trezit eu m-am trezit din cauza ca eram pe o targa si coboram tocmai scarile de la acest sediu unde ma dusesera si pe fata curgeau fulgi de zapada, razleti. Atunci m-am trezit. Dupa aceea nu mai stiu cum am ajuns la Spitalul Militar. Pe Dan Lazarovici l-au dus in alta parte, la alt etaj, defapt el decedase in drum spre spital. Pe mine m-au dus intr-o celula unde in caz ca nu mor si eu, puteam sa ma misc si deci era cu gratii la ferestre, in toate regulile ca oricare celula. Acestea ce va spun este povestit de una dintre maicile care erau asistente medicale si erau inimoase si miloase si care imediat au venit si au avut grija de mine, mi-au pus comprese, mi-au facut injectii si a doua zi dimineata m-am trezit. Ele au stat, trei au fost, au stat toata noaptea langa mine. Una dintre ele Magdalena Matei a ramas prietena pana la sfarsitul vietii ei care a avut loc acum vreo 5 ani; a ramas prietena a familiei noastre. Acuma ce sa spun eu, ea n-a fost evreica, n-a fost evreica, ea a fost un om, asta a fost, si prima ei grija a fost cand eu am putut sa vorbesc cu ea, prima ei grija a fost: Cine sunt parintii, da-mi ceva ca sa le duc sa le dau stire despre tine. Prima ei grija asta a fost, eu spun sincer, intai m-am ferit pentru ca putea sa fie si o, adica o cum se cheama, incercare de a, de a dezvalui anumite lucruri si pe calea asta, n-am dezvaluit la cercetare si sa fie o cale de-acum, m-am ferit si foarte greu m-am lasat: Lasa c-o sa-ti spun, lasa ca nu stiu ce. Pana cand am vazut-o atat de sincera si asa de, cu multa dragoste de actiunea ei, ca de fapt asta era menirea ei ca sa fie un om cu suflet si sa ajute pe cei in nevoie. Incat am trimis-o la pravalie la taica-meu cu un biletel scris de mine. Taica-meu saracul, si el la fel ca si mine, a crezut ca asta este o incercare de a ma spiona.

         In 12 Aprilie mi-a dat drumul fixandu-mi domiciliul fortat si eram obligata in fiecare saptamana sa fac prezenta la Politie.

         (Text corectat)