III. MASACRELE DE LA ÎNCEPUTUL RAZBOIULUI

1. Pogromul de la Iasi

Pregatirile . La sfârsitul lunii iunie a anului 1941 mii de evrei români au fost asasinati într-unul din cele mai salbatice pogromuri din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Pogromul de la Iasi este probabil cel mai cunoscut eveniment din toata istoria asasinatelor antievreiesti din România. A fost o izbucnire antisemita violenta, de mari proportii, dar nu izolata si nici întâmplatoare, înscriindu-se într-o serie lunga de omoruri în masa faptuite de unii români.

Asa cum scria Matatias Carp, pogromul de la Iasi a fost continuarea fireasca a zeci de ani de antisemitism din România.

Pogromul de la Iasi a fost pregatit si de alti doi factori. Primul era si el de ordin istoric. Iasiul avea o veche si puternica traditie antisemita, bine conturata înca din secolul îl XIX-lea. Capitala Moldovei era orasul în care se nascusera Liga Apararii National Crestine, precum si „Legiunea Arhanghelului Mihail”. Al doilea factor a fost oarecum conjunctural, fiind reprezentat de intrarea României în al II-lea razboi mondial. În lunile dinaintea deschiderii ostilitatilor împotriva U.R.S.S, propaganda oficiala antisemita a continuat a fi difuzata. Supusi unor puternice masuri discrimi­natorii, evreii erau prezentati în continuare ca „straini de neam”, „agenti bolsevici” ori „factori dizolvanti” si „parazitari” ai societatii românesti.

La data declansarii razboiului, Iasiul avea o populatie care însuma cu putin peste 100.000 de locuitori. Dintre ei, aproximativ 50.000 erau evrei; orasul se afla aproape de granita cu U.R.S.S.

Înca înainte de 22 iunie 1941, au fost luate în România o serie de noi masuri cu caracter antisemit. Astfel, prin ordinul nr. 4147 din 21 iunie 1941, generalul Antonescu dispunea „evacuarea tuturor evreilor între 18 si 60 ani din satele dintre Siret si Prut în lagarul de la Târgu Jiu. Tot cu câteva zile înainte de declansarea razboiului, la conferinta legiunilor de jandarmi din România, generalul C.Z. Vasiliu, inspector general al jandarmeriei, dadea ordin, de „curatire a terenului”, ceea ce presupunea masuri de lichidare sau deportare a evreilor .

O parte din acesti jandarmi au tranzitat prin Iasi în timpul pogromului si au actionat direct împotriva populatiei evreiesti a orasului, în asteptarea ocuparii posturilor ce le fusesera rezervate în Basarabia si Bucovina. La procesul sau din 1946, Ion Antonescu avea sa spuna: „Este un principiu militar ca în apropierea frontului populatia trebuie sa fie deplasata” . El avea sa mentioneze totodata: „germanii au cerut ca (pe) toti evreii din Moldova sa-i adunam în ghetouri” .

Este evident ca existenta unei masive populatii evreiesti în imediata apropiere a liniei frontului nemultumea atât autoritatile militare românesti, cât si pe cele germane.

Înainte de intrarea în razboi împotriva U.R.S.S., conform ordinelor Presedintiei Consiliului de Ministri si ale Marelui Stat Major, a fost constituit esalonul unu operativ al S.S.I. cu misiunea oficiala de a apara spatele frontului de actiuni de sabotaj, spionaj si teroare. Esalonul numara aproximativ 160 de oameni.

La 18 iunie 1941, esalonul a plecat cu automobile spre Moldova . Locotenent-colonelul Traian Borcescu avea sa declare (la proces) ca «unul dintre obiectivele secrete ale acestui esalon operational era de a înlatura pe cale de deportare sau exterminare pe evreii din Moldova. De la Iasi, esalonul s-a deplasat la Chisinau, unde s-au reeditat masacrele antievreiesti, cu ajutorul acelorasi echipe din S.S.I., care operasera si la Iasi. Esalonul a ajuns, de asemenea, si la Tighina, ca si la Tiraspol, unde a organizat jafuri, iar apoi la Odesa, unde a participat la masacrarea evreilor» . Fractiuni ale Esalonului unu operativ au comis si alte jafuri si crime în Basarabia si Transnistria.

La 22 iunie 1941 s-au declansat operatiile militare germano-române contra U.R.S.S. În aceeasi zi, mii de evrei din zonele rurale din nordul Moldovei au fost transportati cu trenuri si internati în lagarele de la Târgu Jiu, Craiova, Caracal, Turnu Severin. Tot la 22 iunie 1941, un raport al chestorului Politiei Iasi, colonelul Constantin Chirilovici, arata ca un numar de 25-30 tineri legionari «faceau un fel de scoala sub conducerea a 2 maiori în uniforma, a unui capitan si a unui sublocotenent» .

La 24 iunie 1941 a avut loc un prim bombardament al aviatiei sovietice asupra Iasilor care a provocat pagube reduse si câteva victime. Imediat s-a nascut o puternica psihoza antisemita de masa. Cadrele armatei, legionarii si cuzistii au raspândit zvonul conform caruia întreaga populatie evreiasca a Iasiului s-ar afla în slujba Armatei Rosii; semnalizând aviatiei sovietice locurile unde aceasta trebuie sa-si arunce bombele. «În ziua de 25 iunie, politisti ieseni au cutreierat casele, invitând populatia crestina sa-si puna la ferestre si la intrare semnul crucii” . La 26 iunie 1941 a avut loc un al doilea bombardament sovietic asupra Iasiului. Efectele acestuia au fost devastatoare. Au fost atinse cladirea Comandamentului diviziei a 14-a, Palatul Telefoanelor; Spitalul Sf. Spiridon. Au murit aproximativ 600 de oameni dintre care 38 de evrei. Alte surse mentioneaza 111 morti si sute de raniti . Ca urmare a acestui bombardament, psihoza antisemita s-a întetit. Rapoarte militare românesti mentionau prezenta unor evrei din Iasi în rândul echipajelor avioanelor sovietice doborâte. De asemenea se vorbea despre prezenta în oras a unor parasutisti si sabotori sovietici. La aceasta data se aflau în Iasi soldati ai diviziei 14 de infanterie, o companie a Regimentului 13 compusa din 100 de militari, un batalion de jandarmi compus din 300 de militari, un batalion de jandarmi compus din 300 de militari (unitati românesti) . Se mai aflau în Iasi 450 de politisti ai orasului si alti 330 de politisti care urmau sa ocupe posturi în Basarabia si Bucovina. Totodata, se aflau în oras trupe germane ale Corpului 30 de Armata, ale diviziei 198, precum si ale organizatiei Todt .

Ziua de 26 iunie 1941 a înregistrat si primele victime ale pogromului din Iasi. În aceeasi zi, cinci evrei, ramasi neidentificati, sunt trimisi sa marcheze cu var locul bombelor ramase neexplodate în curtea regimentului 13 Dorobanti. În aceeasi seara, între orele 17 si 21, se fac perchezitii în numeroase case de evrei, ca si razii. Sunt ridicati si dusi la chestura politiei 317 evrei dintre care sunt retinuti 207, întrucât posedau lanterne sau obiecte din pânza rosie .

Vineri 27 iunie 1941, încep sa se auda în Iasi focuri de arma izolate. În aceeasi seara, cinci evrei retinuti la regimentul 13 Dorobanti sub acuzatia de spionaj sunt împuscati.

Desfasurarea pogromului .

Sâmbata 28 iunie, în cursul diminetii, un grup de 30 de soldati din Regimentul 13 si din Regimentul 24 Artilerie maltrateaza si jefuiesc pe mai multi evrei sub pretextul cautarii unui post de radioemisie. Maltratarile, la care participa, pentru prima data în timpul pogromului de la Iasi si soldati germani, au loc în cartierul Tatarasi, strada Rachitii si în cartierul Abatorului, strazile Aurel Vlaicu si Vasile Lupu. Au sosit la fata locului chestorul politiei, comandantul garnizoanei, primul procuror al orasului, pretorul diviziei 14 si un pluton de jandarmi. În acelasi timp, apar pe zidurile Iasiului afise tiparite prin care se cheama deschis la asasinate în masa: „Români! Cu fiecare jidan ucis ati ucis un comunist. A sosit momentul razbunarii!” . Nu este de mirare ca în aceste conditii la abuzurile celor în uniforma s-au asociat si elemente ale populatiei civile. În plus, în seara zilei de 28 iunie, chestorul Gheorghe Leahu ordona politistilor din Iasi «sa nu se amestece în ceea ce va face armata prin oras, fie ca va face bine sau rau» .

În seara zilei de 28 iunie la ora noua, un avion lanseaza semnale luminoase. Imediat dupa aceasta, se aud pe tot cuprinsul orasului focuri de arma de cele mai diferite calibre. Se creeaza panica în rândul trupelor care strabateau orasul în drum spre front. Unitatile militare în drum spre front s-au desfasurat în pozitie de lupta si au ripostat. În urma acestor schimburi de focuri nu s-au înregistrat morti sau raniti în rândul trupelor germane sau române, dupa cum nu s-au gasit urme de gloante pe zidurile caselor. În schimb, s-au gasit camasi de cartuse, trase din arme de salon.

În oras s-a raspândit zvonul ca au intrat în actiune parasutisti sovietici. Drept urmare, grupuri de soldati, jandarmi si premilitari români si germani, însotiti de populatie civila au jefuit si masacrat toata noaptea. Starea de spirit a reprezentantilor autoritatilor române însarcinate cu pastrarea ordinii era aceea de crunt antisemitism.

În dimineata zilei de duminica, 29 iunie 1941, se aud la Iasi din nou focuri de arma. De aceasta data, se trage în plin: sunt împuscati evreii. Cei care sunt crutati sunt încolonati si escortati din cartierele Tatarasi, Pacurari, Sararie, Nicolina la Chestura Politiei. Unele coloane sunt oprite la Liceul National, la Regimentul 13 Dorobanti, la Scoala Wachtel si la Inspec­toratul Regional de Siguranta, fiind ulterior si ele dirijate la Chestura. În majoritate, cei escortati erau barbati, dar între ei se aflau si femei, copii si oameni foarte în vârsta: unii erau îmbracati, altii numai în pijamale. Batuti, cu vânatai sau rani deschise, erau obligati sa mearga în cadenta si cu mâinile deasupra capului. Sunt scuipati, loviti cu pietre si cioburi de sticla, bâte, rangi de fier sau paturi de arma de catre populatia civila si de catre militarii si jandarmii români si germani, care escorteaza sau asista la „spectacol”. Cei care nu puteau merge din cauza loviturilor primite sau a infirmitatilor fizice erau împuscati, astfel ca strazile erau presarate cu cadavre” . Unele din aceste crime au avut ca mobil jaful. Escortarea evreilor la chestura politiei era însotita deseori de jafuri. Adeseori, cei ce îi scoteau pe evrei din case, alaturi de politisti si militari, erau civili. Ei erau înarmati cu revolvere ca si gardienii ce-i însoteau . Unii evrei erau omorâti pe loc.

Cei din coloanele duse spre Chestura Politiei întâlneau deseori cadavre pe strazi. Astfel, o coloana care a parasit circumscriptia a V-a de politie la ora 5 dupa-amiaza, a trecut pe lânga cadavrul unui batrân pe strada Apeduct. La câtiva pasi de acolo, a fost vazut cadavrul copilului tinichigiului Suchar, iar pe strada Cuza Voda, în dreptul Camerei de Comert, si în fata magazinului „Ghemul Verde” erau doua stive cu cadavre printre care se distingeau si cele de femei si copii. Un alt grup de evrei a fost încolonat pe strada Smârdan si a fost escortat de militari si gardieni. Pe drum a iesit în cale un evreu care avea un bilet cu mentiunea «liber», eliberat la chestura. Evreul a fost împuscat de un soldat german.

Au fost si coloane cu evrei salvati în ultimul moment. A fost cazul coloanei din care facea parte Sulemer Izidor. Doi ofiteri întâlniti în drum au ordonat eliberarea evreilor din acea coloana . Au existat si evrei care s-au salvat cumparând bunavointa celor ce efectuau raziile. Nu toti au fost, însa, îngaduitori. Alte masacre au fost evitate în ultima clipa: asa au scapat membrii unui convoi compus din circa 800-1.000 de evrei (cu femei si copii). Toti membrii convoiului au fost siliti sa se întinda cu fata în jos pe malul Bahluiului, lânga Podul Ros si în apropierea a câtorva mari gropi. Au fost apoi batuti de carutasul Costache Panait, de Costica Damian, de ceferistii Gâdea Petru si Cazacu Cassian si de Petrescu, fabricant de cazane de rachiu. Acestia au ucis pe un rabin din Buhusi, înecându-l în râu. Scena a fost vazuta de soferul colonelului Chirilovici, chestorul Politiei Iasi. Sesizat, acesta din urma a sosit imediat la fata locului, însotit de înca un ofiter – sergentul care se pregatea sa-i mitralieze pe evrei a primit ordin sa-i elibereze .

Au fost chiar cazuri când neevrei, încercând sa salveze de la moarte pe niste evrei, au fost ucisi împreuna cu cei pe care dorisera sa-i apere. Astfel, inginerul Naum, crestin, cunoscut printre intimi pentru vederile sale de stânga, intervenind în apararea unui evreu care urma sa fie ucis pe strada Pacurari în dreptul Fundatiei Ferdinand, a fost împuscat mortal de un ofiter care i-a strigat: «Mori, câine, împreuna cu jidanul pe care-l aperi». Au existat si situatii fericite ca cea a directorului morii «Dacia», Grigore Porfir, care, desi amenintat cu împuscarea de niste soldati români, a salvat circa o suta de evrei care se aflau în întreprindere . Farmacistul Beceanu, riscându-si viata, a salvat si el zeci de evrei , iar comisarul de politie Suvei, de la circumscriptia a doua, a eliberat o coloana de 350 de evrei pe care trebuia sa-i duca la chestura. La rândul lor, comisarul Mircescu si gardianul Sava au salvat numerosi evrei, sfatuindu-i sa nu iasa din casa, sau tinându-i arestati .

Mii de evrei au fost înghesuiti în curtea Chesturii Politiei. Un raport telefonic din 29 iunie 1940, dat la orele 9,30 dimineata, preciza «Pâna în prezent, sunt 1.000 de arestati aproape exclusiv evrei... Detalii nu se cunosc, operatiunea fiind în curs.» . Un alt raport oficial semnat de chestorul politiei Iasi Chirilovici mentiona existenta în curtea Chesturii, la ora 9 dimineata a aproape 1.800 de persoane . Raportul prefectului judetului Dumitru Captaru catre ministrul Afacerilor Interne mentiona ca pâna la ora 13 se aflau la chestura „circa 3.500 suspecti în cea mai mare parte evrei” , iar un alt raport al locotenent-colonelului Chirilovici, destinat ministrului de Interne mentiona existenta a 1.000 de arestati la ora 9 dimineata, iar la caderea serii existenta a 5.000 de arestati evrei .

Generalul Stavrescu, comandantul diviziei 14 infanterie a venit de câteva ori în curtea chesturii. La ora 11 dimineata, dupa plecarea sa, o comisie compusa din comisarii de politie Dumitru Iancu si Titus Rahoveanu a procedat la o triere a celor arestati, eliberând pe baza de acte de identitate sau pe baza de bunavointa o parte dintre cei arestati. Cei eliberati au primit bilete pe care scria „liber” si era aplicata stampila prefecturii. Dar unii dintre cei eliberati au fost împuscati pe strada în timp ce se îndreptau spre casa, altii au fost readusi la Chestura, în pofida biletelor pe care le primisera. Numarul celor eliberati variaza între doua sute si doua mii, potrivit diferitelor surse. În timp ce unii evrei paraseau chestura, alte coloane soseau acolo. Multi evrei veneau de bunavoie pentru a obtine biletul cu mentiunea „liber”.

Catre amiaza, soldati germani din SS si din organizatia TODT au format un culoar viu prin care trebuiau sa treaca evreii încolonati care intrau în curtea Chesturii. Germanilor li s-au alaturat jandarmi, politisti români si civili . Toti erau înarmati cu drugi de fier sau maciuci de lemn cu care îi loveau pe evrei cu toata forta, mai ales în cap. Catre orele unu si jumatate dupa-amiaza, jandarmi si soldati româna, civili români precum si militari germani au înconjurat Chestura Politiei au si format un perimetru alcatuit din strazile Vasile Alecsandri, Cuza Voda, Bratianu si Piata Unirii. Dupa unele marturii, a fost unul din momentele când situatia parea sa scape de sub controlul autoritatilor române. Catre orele doua dupa-amiaza, a început sa se traga în plin în evreii aflati în curtea Chesturii. Se tragea cu mitraliere, arme automate, pusti de vânatoare în acelasi timp de catre soldati germani, politisti si jandarmi români, precum si de catre civili ca Dumitru Dumitriu, proprietarul unui atelier mecanic din vecinatate .

Înnebuniti de panica, unii evrei au rupt gardul Chesturii si s-au refugiat în preajma cinematografului Sidoli, în casele sau pe strazile din jur. Au fost, însa, si ei lichidati fara mila.

Cadavrele erau jefuite de ceasuri si stilouri. Masacrul a continuat pâna la ora 6 seara, cu unele întreruperi, una la ora 4 si jumatate, determinata de venirea generalului Stavrescu. Potrivit declaratiei lui Gheorghe Leahu, comisar de politie iesean, în momentul de început al masacrului se constituise deja o coloana cu 2.500 de evrei care urmau sa plece spre gara .

Numarul victimelor din curtea Chesturii politiei e greu de stabilit. Scriitorul Marius Mircu mentioneaza 900 de morti . Cel putin 254 de cadavre au fost imediat aruncate în gropile comune ale cimitirului israelit. Cadavrele au fost transportate cu patru camioane si 24 de carute. Transportul cu carutele a durat doua zile. Au fost duse cadavre si la gropile de gunoi din comuna Copou. Cadavrele au fost jefuite de haine si multi muribunzi au fost îngropati împreuna cu cei morti. Înainte de a fi transportati, mortii si muribunzii au fost asezati în stive .

Un raport al Prefecturii de politie Iasi, datat 30 iunie 1941, indica trei sute de evrei morti în curtea Chesturii. În fata Curtii de Justitie din Bucuresti, maiorul Constantin Darie avea sa estimeze la 3-4.000 de persoane pe cei morti sau raniti în curtea Chesturii . Alti evrei au fost masacrati în masa la uzina de apa si la uzina electrica .

În dupa-amiaza zilei de 29 iunie s-a luat hotarârea „evacuarii” din Iasi a evreilor retinuti ca suspecti la Chestura de politie. Transportul spre gara a aproximativ 2.500 de evrei supravietuitori din curtea chesturii a început la 9 seara. Au fost însarcinati cu aceasta operatie: un subinspector de politie, doi ofiteri de politie, doi sefi de sectie de politie si douazeci de gardieni. Convoiul a fost escortat de un grup de ofiteri si soldati germani dotati cu doua tancuri si doua motociclete . Sositi la gara, dupa o lunga numaratoare, timp în care au fost obligati sa stea întinsi cu fata lipita de caldarâm, arestatii au fost îmbarcati într-un tren cu vagoane de marfa. Soldati si muncitori CFR au înghesuit cel mai mare numar de evrei în fiecare vagon. Trenul a parasit gara Iasi în ziua de luni 30 iunie 1941, în zori. În aceeasi dimineata, la orele patru, s-a format la chestura un nou convoi alcatuit din 1.900 de evrei, care au fost escortati la gara si îmbarcati într-un al doilea tren care si el a parasit gara Iasi foarte devreme dimineata. Potrivit unui raport al colonelului Dumitru Captaru, prefectul de Iasi, transmis la 30 iunie 1941 ora 9,20 dimineata, Mihai Antonescu, vicepresedintele Consiliului de Ministri, ar fi aprobat „evacuarea” evreilor ieseni. Tot în cursul diminetii de luni 30 iunie au fost înhumati de-a valma, în gropile sapate înainte la cimitirul evreiesc, mortii si muribunzii zilei precedente.

„Totusi, nu toate cadavrele din Iasi au fost îngropate. Blum Leizer ca si alti evrei au fost siliti de germani sa arunce cadavre în apa Bahluiului. Au aruncat si muribunzi si chiar oameni în viata” . În cursul acelei zile de luni au disparut fara urma cei o suta de evrei care faceau munca obligatorie la Uzinele electrice . Masacrul a continuat în tot cursul zilei de luni 30 iunie în diverse puncte ale orasului, dar în proportii mult mai reduse: în total 50 de morti.

În zilele care au urmat, nu s-au mai semnalat victime evreiesti în orasul Iasi, dar, ca o consecinta directa a pogromului, evreii deportati în cele doua trenuri au continuat sa moara.

Trenurile mortii

Doua trenuri ale mortii au plecat din Iasi. Primul avea între 33 si 39 de vagoane si între 2.430 si 2.590 de „pasageri”. Vagoanele erau marfare si ermetic închise. În fiecare vagon au fost înghesuiti prin lovituri cu patul armei sau cu baioneta între 80 si 150 de evrei, dintre care unii grav raniti sau muribunzi. Pe vagoane era scris „jidani comunisti” sau „ucigasi ai ostasilor germani si români”. Primul tren avea destinatia finala Calarasi si a parasit Iasiul duminica 30 iunie 1941. Din cauza unor dispozitii si ordine contradictorii date de Ministerul de Interne, Marele Stat Major si prefectura judetului Iasi, trenul a avut, în prima zi, un traseu aberant. La ora 7 dimineata a trecut prin Târgu Frumos oras aflat la aproximativ 40 de kilometri de Iasi. Fara a se opri, trenul si-a continuat drumul spre Pascani, de unde a ajuns la Lespezi, apoi din nou la Pascani si de aici la Roman, unde a sosit la 11,45 dimineata, parasind orasul la ora 16 dupa-amiaza cu destinatia Târgu Frumos, unde a sosit la ora 21,30. Trenul a ajuns, deci, din nou la 40 de km de Iasi, dupa o „calatorie” de cel putin 17 ore. De la Iasi la Târgu Frumos nu s-a permis deschiderea usilor vagoanelor pentru aerisire si nici ca detinutii sa bea apa. Caldura era torida si oamenii nu se puteau misca din cauza înghesuielii. Au avut loc scene de isterie de masa. Oamenii îsi beau urina sau sângele din rani. Multi au înnebunit înainte de a muri. Sunt mentionati în acest sens Carol Drimer, activist socialist, Haim Gheller, talmudist, Solomon Kahane, negustor si fiul inginerului Ghetl Buchman . Unii detinuti s-au sinucis. Foarte multi au lesinat si au pierdut notiunea timpului.

La Târgu Frumos, dupa oprirea trenului, au fost deschise patru vagoane. Erau cele ocupate de ultimii detinuti, îmbarcati la Iasi. În fiecare vagon erau 40-50 de oameni în viata, dar într-o stare deplorabila, abia tinându-se pe picioare de ameteala. În al doilea si al treilea vagon erau aproximativ tot cam atâtea persoane. Dar, în al treilea vagon era si un mort: un batrân cu barba alba . Cei doua sute de evrei care s-au gasit în cele patru vagoane au fost escortati pâna la sinagoga orasului . În acel moment doi capitani, unul german si altul român, acesta cu numele de Danubiu Marinescu si comandant al batalionului de cai ferate, au interzis deschiderea altor usi si debarcarea din vagoane. A urmat un schimb de convorbiri telefonice între capitanul Marinescu, doritor sa-i execute pe supravietuitorii din tren si prefectul judetului care ezita sa coboare din tren cadavre, întrucât nu avea în acest sens ordin de la Ministerul de Interne .

În zorii zilei de 1 iulie 1941, la gara din Târgu Frumos, a sosit de la Iasi un camion cu jandarmi sub comanda sublocotenentului Aurel Triandaf, care a preluat comanda trenului si a ordonat deschiderea usilor vagoanelor si coborârea cadavrelor. «Portile vagonului au fost deschise si din departare se striga sa aruncam cadavrele. Cei din afara nu se puteau apropia de vagon din cauza mirosului oribil. Cei ce se apropiau umblau cu batistele la nas... Taranii din împrejurimi au fost adunati sa vada, pe comunistii care au tras în trupele române si germane» . Iata cum descrie aceeasi scena primarul orasului Târgu Frumos: «Am încercat sa debarcam cadavrele cu ajutorul celor ramasi în viata, dar aceasta a fost imposibil, din cauza slabiciunii lor si din cauza starii în care erau cadavrele. Am dat ordin politiei ca sa aduca tigani pentru a face aceasta operatie. Acestia, tentati de posibilitatea de a umfla o gheata sau o haina, au acceptat sa faca operatia si aceasta a ajutat la salvarea celor care ramasesera în viata. Cadavrele erau în numar foarte mare. În unele vagoane stiva cu morti se înalta pâna la jumatatea vagonului, astfel încât era foarte greu sa rezolve operatia scoaterii cadavrelor în circa doua ore cum fusese programat... Unele vagoane aveau 140-145 de oameni din care 80-90 erau morti» . Un numar de 650 sau 654 de cadavre au fost încarcate în camioane sau carute si transportate la cimitirul evreiesc din localitate unde au fost îngropate .

Sub comanda sublocotenentului Triandaf, pe data de 1 iulie, dupa-amiaza, trenul mortii a plecat de la Târgu Frumos spre Calarasi. Trenul a ajuns a doua zi dimineata la Mircesti, aflat la aproximativ 40 de km de Târgu Frumos. Au fost descarcate din tren 327 de cadavre, care au fost înmormântate la marginea satului Iugani. Vagoanele au fost deschise numai pentru coborârea cadavrelor . Un grup de evrei, înnebuniti de sete, au sarit din tren pentru a bea apa din niste baltoace de lânga linia ferata. Au fost imediat împuscati din ordinul sublocotenentului Aurel Triandaf, care a tras si el cu revolverul în ei . Pe data de 3 iulie 1941, trenul a ajuns la Sabaoani, aflat la 10 km distanta de Mircesti. De aici el si-a continuat drumul la Roman, aflat la alti aproximativ 10 km de Sabaoani, unde nu a fost însa lasat sa intre în gara, din cauza mirosului pe care îl exhala. Din ordinul Marelui Cartier General, instalat la Roman, trenul a fost reîntors la Sabaoani unde au fost coborâte alte 300 de cadavre . Pâna în statia Roman, detinutii nu au primit apa, datorita ordinelor severe date de sublocotenentul Aurel Triandaf. Aici au fost descarcate 53 de cadavre si o parte din detinuti au fost îmbaiati si deparazitati, ramânând cu acest prilej complet fara îmbracaminte. În ziua urmatoare, evreii au fost îmbarcati în alte vagoane si trenul a parasit orasul Roman având si o încarcatura de 50 kg zahar destinata detinutilor. În noaptea de 4 spre 5 iulie, trenul se afla la Marasesti (aproximativ 120 km de Roman), unde au fost debarcate alte 10 cadavre. În noaptea de 5 spre 6 iulie trenul s-a oprit la Inotesti, aflat la aproximativ 100 km de Marasesti, unde au mai fost scoase 40 de cadavre. La Ploiesti, detinutii au primit de baut si 600 de pâini. În dupa-amiaza zilei de 6 iulie, trenul a sosit la Calarasi, unde, la evacuarea vagoanelor au fost gasiti 1.076 de supravietuitori din care 69 de muribunzi. S-au mai gasit si 25 de cadavre.

În primul tren au fost asasinati peste 1.400 de evrei. Supravietuitorii acestui tren au fost internati într-un lagar improvizat, la Calarasi, unde au fost detinuti pâna la 30 august 1941. La sfârsitul lunii august 1941 s-a decis eliberarea evreilor din lagarul de la Calarasi. Ei au fost încredintati unei escorte militare românesti care i-a aparat pe tot parcursul traseului pâna la Iasi, de elementele huliganice din diverse gari . Nu se cunoaste numele locote­nentului care, conform multor marturii, s-a purtat exemplar cu fostii detinuti simplificând formalitatile si salvându-i de violente.

Al doilea tren al mortii are o istorie mai scurta, dar tot atât de cutremuratoare. La 30 iunie 1941, în jurul orei 6 dimineata, au fost îmbarcati în acel tren format din 18 vagoane, 1.902 de evrei. În ultimul vagon au fost încarcate optzeci de cadavre ridicate din gara Iasi, oameni împuscati, înjunghiati cu baioneta sau zdrobiti cu ciocane utilizate la caile ferate. Trenul era pazit de sase gardieni comandati de Constantin Ciuhat . De la plecarea trenului pâna în momentul sosirii la Podul Iloaiei, aflat la 20 de km de Iasi, au trecut opt ore. Uneori, trenul mergea atât de încet, încât escorta îl urma pe jos. Au fost gasite vagoane cu o suta de morti si 3-4 supravietuitori, muribunzi. Au existat vagoane în care, la fiecare 2-3 minute, murea un om. Si în acest tren disperarea, setea, caldura au sporit numarul victimelor.

Numarul victimelor pogromului de la Iasi nu a putut fi stabilit cu exactitate. În functie de diverse surse, acest numar oscileaza între 3.200 si 12.000.

Cu privire la vinovati, dupa cât se pare, rolul SSI-ului român a fost doar acela de a pregati masacrul de la Iasi. Este limpede ca legionarii, care au incitat la pogrom, au fost înarmati si instruiti de agenti ai SSI. În afara de SSI, autoritatile militare locale au avut si ele o grea responsabilitate.

În sfârsit, complicitatea si initiativele armatei germane sunt evidente în tot ce s-a petrecut în cursul pogromului, pe strazile orasului Iasi, ca si în curtea Chesturii .

2. Masacrele din Basarabia si Bucovina în cursul primelor saptamâni de razboi

În 1941, generalul Ion Antonescu dadea, cu privire la evrei, un ordin în care se putea citi între altele: «Circulatia evreilor pe strazi va fi oprita de la ora 18 si pâna dimineata la ora 7. În acest interval de timp, evreii vor fi grupati pe cartiere si adunati în anumite cladiri mai mari, sub paza, pentru a se putea supraveghea si sanctiona imediat orice încercare de tulburare...se vor lua ostateci dintre conducatorii cunoscuti ai evreilor, comunistilor... care vor fi împuscati imediat ce se va produce un act de rebeliune sau terorism» .

Acest ordin a fost retransmis la 30 iunie 1941 de catre Armata a 4-a si de catre Ministerul Afacerilor Interne, catre prefecturile de politie. La 17 si 18 iunie 1941 a avut loc la Galati conferinta legiunilor de jandarmi Chilia, Ismail si Cetatea Alba si la Roman conferinta legiunilor Orhei, Lapusna si Balti. La aceste conferinte generalul C.Z. (Piki) Vasiliu, inspector general al jandarmeriei, a dat ordin de „curatare a terenului”. El întelegea prin aceasta expresie „exterminarea pe loc a tuturor evreilor din mediu rural, includerea în ghetouri a celor din mediu urban si arestarea tuturor suspectilor, a membrilor Partidului Comunist si a celor ce detinusera functii înalte sub administratie sovietica” .

Acest ordin a fost retransmis oral sau în scris de catre toti comandantii de jandarmi . Un alt ordin al lui Piki Vasiliu preciza: «Minoritatea evreiasca... va fi urmarita cu ultima energie, cunoscut fiind ca evreii, aproape în totalitatea lor, au pactizat frateste cu comunismul si s-au dedat la cele mai mari acte de ostilitate contra armatei, autoritatilor si populatiei românesti...» .

La 3 iulie 1941, Mihai Antonescu, vicepresedinte al Consiliului de Ministri, care asuma si raspunderea conducerii statului atunci când Ion Antonescu se afla pe front, organiza o conferinta cu inspectorii administrativi si pretorii care urmau sa fie trimisi în Basarabia si Bucovina.

În ordinul telegrafic din 12 iulie 1941 transmis administratiei Basarabiei si Bucovinei, Mihai Antonescu dispunea: «Actiunile imediate de realizat sunt, conform instructiunilor si principiilor stabilite la Bucuresti: se va asigura curatirea terenului de comunisti: înlaturarea bolsevicilor, a elementelor nesigure si a evreilor provocatori din teritoriu; înlaturarea evreilor de la sate» .

Aceste ordine, emise de la cel mai înalt nivel aveau sa fie urmate de altele provenind de la subalternii marilor sefi din cadrul birocratiei: «Toti ucrainenii si românii care au fost de partea comunistilor sa fie trecuti peste Nistru, iar toti minoritarii (adica evreii – nota autorului ) din aceeasi categorie sa fie exterminati» ; «Se vor identifica si aresta toti evreii de orice vârsta si sex ce s-ar mai gasi pe teritoriul rural» . La 9 iulie 1941 se raporta generalului Voiculescu, guvernatorul Basarabiei, ca «jandarmii au început actiunea de curatire a terenului» . Din ziua de 9 iulie crt., s-a si trecut la executare.

Misiunea acestor echipe este de a crea în sate o atmosfera defavorabila elementelor iudaice, în asa fel încât populatia singura sa caute a le înlatura prin mijloacele ce vor gasi mai indicate si adaptabile împrejurarilor. La sosirea trupelor române, atmosfera trebuie sa fie deja creata si chiar sa se fi trecut la fapte” .

La 17 iulie 1941, generalul Topor, comandant al jandarmeriei militare, afirma într-un decret în care cerea deportarea evreilor dincolo de Nistru: „Tara nu are nevoie de evrei si trebuie curatata de evrei” .

Multi evrei din Basarabia sau din Bucovina au fost executati ca „ostatici”. Pentru aceste executii n-au fost necesare justificari post-factum. Sistemul care consta în a-i lua pe evrei ostatici era generalizat, mai ales în Moldova, Basarabia si Bucovina . Teoretic, pentru fiecare soldat român sau german împuscat erau lichidati 50 de evrei. În realitate, câteva împuscaturi izolate si fara nici un efect sau anumite ordine date de ofiteri români sau germani provocau executii în masa ale ostaticilor evrei.

Aceasta decizie, ca si ordinele de a „curata terenul”, luarile de ostatici, sau executarea acestora dovedesc faptul ca, atât în Moldova, cât si în Basarabia si în Bucovina responsabilitatea pentru asasinarea evreilor români le revine în mod limpede autoritatilor centrale române.

Dupa 1 iulie 1941 au început masacrele sistematice ale populatiei evreiesti, efectuate de jandarmeria româna, care avea misiunea permanenta, prioritara „de a curata terenul”, adica de a împusca elementele comuniste si evreiesti.

Masacrele din Basarabia si Bucovina au fost precedate de executii de evrei în vestul râului Prut. La 27 iunie 1941, în satul Sculeni, situat la frontiera româno-sovietica...trupele române din regimentul de vânatori nr. 6, au cerut si au obtinut de la comandantul german pe lânga care erau afectati sa li se repartizeze un sector de lupta la Sculeni, cu intentia de a se razbuna pe evrei.

În cursul luptelor mentionate, ofiteri din al 6-lea regiment de vânatori au pretins ca fusesera atacati de populatia evreiasca locala cu împuscaturi si cu grenade. Dupa ocuparea localitatii Sculeni, comandantul sectorului de lupta a ordonat evacuarea populatiei civile, care a fost dusa la Stânca Roznovanu, la vest de Prut. Aici, sub supravegherea capitanului Ion Stihi si a sublocotenentului Eugen Mihailescu si cu participarea activa a fostului primar legionar din Sculeni, Gheorghe Cimpoesu, se efectueaza o triere a populatiei locale, împartind-o în evrei si crestini. Crestinii sunt condusi în satele Cârlig si Copou, iar evreii ramân pe loc. Sublocotenentul Eugen Mihailescu, student în teologie, fost legionar, fiu al notarului din Sculeni, si capitanul Stihi silesc 40 de evrei sa-si sape gropile si apoi aduna într-o pânza de cort aurul, bijuteriile si alte obiecte de valoare pe care evreii le aveau la ei . Dupa aceea, ei executa cel putin 311 evrei, prin împuscarea lor cu mitraliera si cu alte arme automate. Acest masacru a fost confirmat de depozitiile ofiterilor români din regimentul 6 de vânatoare.

La 3 iulie 1941, trupele Regimentului al 16-lea de Infanterie au ocupat satul Ciudei din Bucovina. Aceleasi trupe, comandate de comandantul Valeriu Carp, asasinasera în timpul retragerii lor, cu un an înainte, zeci de evrei, dintre care patru din Ciudei, în Bucovina. Sub conducerea aceluiasi comandant, fusese asasinata aproape întreaga populatie evreiasca din localitate. Numarul victimelor variaza între 450 si 572 de persoane. Printre altele, au fost asasinate familiile: Babat, Grünberg, Schächter, Moses, Rosenblatt, Kula, Hartman . Nathan Schuller, proprietarul morii, care avea mâinile fracturate, a fost pus în lanturi de tarani si „plimbat” prin sat. Învatatorul scolii, Sumer Saltinger, a fost împuscat de un taran în fata casei lui. „Nevasta a fost silita sa-l încarce într-o roaba, sa-l duca la cimitir si sa-l îngroape” .

La 8 km de Ciudei, în satul Crâsnisoara Noua, familia lui Smil Katz a fost ucisa de tarani cu ajutorul topoarelor, furcilor, coaselor si sapelor. La 4 km de Ciudei, în satul Crasna, evreii au fost acuzati de a fi aruncat podul în aer, pod care, în realitate, fusese distrus de trupele sovietice. Au fost împuscati 50 de evrei în padurea Crasna.

La 4 iulie 1941, trupele române au ocupat orasul Storojinet. Masacrul a început imediat. În timp de doua zile au fost împuscati aproximativ 200 de evrei: femei, barbati, batrâni, copii . ...Cei 4 000 de evrei care scapasera cu viata au fost cazati în doua scoli, unde au ramas trei zile fara hrana si fara apa. Ei aveau totusi permisiunea sa bea apa din mlastini. Primarul orasului, recent numit în aceasta functie, avocatul Petru Bruja, avusese intentia de a-i trimite pe evrei înapoi la casele lor, însa colonelul Alexandrescu, comandantul cercului de recrutare, s-a opus acestui proiect. Primarul si-a prezentat demisia, si în locul sau a fost numit un oarecare Dimitrie Rusu. S-a organizat un ghetou pe urmatoarele strazi: Gradiniti, Ieronim, Malcinschi, Lumea Noua. Casele evreilor au fost jefuite. La ordinul lui Stefan Tomovici, ajutorul primarului, fost senator liberal, evreii erau mobilizati zilnic pentru a matura strazile. Comandantul legiunii de jandarmi, comandantul Bârzescu si secretarul primariei, Isidor Palade, au avut o atitudine omeneasca fata de evrei. Mai multi supravietuitori au declarat ulterior ca Serban Elandol, mare proprietar de terenuri agricole, a încercat sa-i ajute si cu unele cazuri a reusit. În fiecare zi, în ordine alfabetica, evreii erau trimisi în lagarul de tranzit de la Edineti, districtul Hotin. Cu exceptia unui numar de 11 familii, toti evreii din Storojinet au fost deportati în Transnistria. S-au facut exceptii pentru medici, pentru specialisti în fabricarea alcoolului si a lemnului pentru constructii .

Tot la 4 iulie 1941, în satele învecinate orasului Storojinet (Ropcea, Iordanesti, Patrauti, Panca, Broscauti), trupele de ocupatie jefuiesc si ucid populatia evreiasca, tot cu aceeasi salbaticie.

Unul dintre masacrele cele mai oribile a avut loc la Banila pe Siret „unde localnicii, sub conducerea primarului Moscaliu si a unui oarecare Burbaza, ucid 15 evrei, dintre care faceau parte, batrânul M. Satran, un orb în vârsta de 80 de ani, Jacob Fleischer si Jacob Brecher împreuna cu fiica sa. Corpul lui Brecher a fost taiat în bucati, iar cu sângele Iui s-au uns osiile carutelor. Vazând asemenea salbaticii, preotul Stefanovici al parohiei din Banila a refuzat a doua zi (duminica) sa intre în biserica . El a declarat enoriasilor sai: „Mi-e rusine sa intru în biserica, când coreligionarii mei s-au dedat la crime... Rusine” . Tot la Banila, doctorul Salzberg a fost silit sa paraseasca locul în care era detinut pentru a da ajutor la o nastere foarte grea. „Drept rasplata, tatal lehuzei, Ciornei, l-a maltratat groaznic, apoi un locotenent a tras asupra lui focuri de revolver. Totusi, a scapat cu viata. A încercat apoi – reîntors în lagar – sa se sinucida, însa n-a reusit” . La Banila pe Ceremus (Storojinet), 170 de evrei au fost executati de un grup de tarani condus de Ioan Colodelo si de Alexe Mateias .

La 5 iulie 1941 au avut loc masacre în toate satele locuite de evrei din districtul Storojinet. În satul Stanestii de Jos au fost ucisi, prin lovituri cu patul pustilor sau prin „simple” lovituri, un numar de 80 pâna la 88 de evrei de catre locuitorii ucraineni, ruteni si de armata. În satul Stanestii de Sus au mai fost ucisi alti 40 de evrei . În cartea sa „Pogromurile din Bucovina si din Dorohoi”, publicata în 1945, Marius Mircu mentioneaza numele unui numar 47 de evrei ucisi la Stanestii de Jos si Stanestii de Sus.

Tot în districtul Storojinet, la Jodova Veche, Rabinul Ghinsberg a scapat numai cu barba smulsa, cu rani la cap si cu trupul întepat de baionete, dar au fost împuscati Eli Schnitter cu sotia si Bubi Engel. Multe fete au fost violate si tuturor batrânilor li s-au taiat barbile. Nu se va sti niciodata câti evrei au fost omorâti în ziua aceea si câti mai târziu. Se stie numai ca din cei 543 de locuitori evrei ai celor doua Jadove, au supravietuit masacrelor de acasa, a celor din convoaie, a celor din lagarul Edineti si a celor din Transnistria, numai 80 de suflete” . La Costesti (districtul Storojinet), localnici, ucraineni, fosti membri ai L.A.N.C., i-au adunat pe evrei, si au chemat apoi armata româna, care i-a executat într-un câmp, în apropierea casei unui oarecare Honceruc. Au fost ucisi atunci un numar de 360 pâna la 420 de evrei. Marius Mircu mentioneaza numele a 33 de familii totalizând 105 persoane care au fost asasinate la Costesti . „La Budinet, din 8 locuitori evrei, au fost ucisi 6, printre care Isidor Berghof, secretarul Comunitatii din Storojinet, care a fost împuscat dupa ce i s-au scos ochii” .

La 5 iulie 1941, trupele române au intrat în orasul Herta. Printre aceste trupe au fost unitati ale diviziei a 7-a de infanterie, dintre care facea parte compania a VII-a de politie, comandata de comandantul Gheorghe Vartic. La ordinul comandantului Vartic a fost constituita o „gazda civica”, alcatuita din locuitorii Hertei, apoi a fost adunata populatia evreiasca si retinuta pe loc. Aproximativ 1.500 de evrei au fost îngramaditi în cele patru sinagogi ale orasului si într-o pivnita. Dintre acestia, au fost împuscati aproximativ 100 în moara Kislinger si 32 în gradina situata în spatele prefecturii. În aceasta gradina, evreii au fost siliti sa-si sape singuri groapa, dupa care a urmat executarea lor la orele 4 dupa-amiaza. În moara lui Kislinger o gramada de cadavre ce nu fusesera îngropate înca era pazita de un soldat care-i împusca, din timp în timp, pe cei ce se mai miscau. S-au produs si numeroase violuri. Listele evreilor care urmau sa fie executati fusesera alcatuite de: Panait Chifu, Mihai Stefanescu, Ilie Steclaru si de Iancu Alexandrescu, membri ai garzii civice. O fetita, în vârsta de 5 ani, Mina Rotaru, care mai respira înca dupa ce fusese împuscata, a fost aruncata de vie în groapa; o femeie care tinea un sugar în brate a fost, de asemenea, împuscata; au mai fost împuscati doi batrâni în vârsta de 90 de ani . Tot la Herta, la ordinul comandantului Vartic, sergentul major Motrici a executat 35 de evrei . În cursul acelorasi zile, evreul Sulim Leibovici, al carui tata fusese împuscat la Herta, a fost înhamat la o caruta, în care se aflau cadavrele unor soldati sovietici morti si silit sa traga aceasta caruta plina prin oras. În timpul acesta, Iganat Costica, locuitor din Herta, îl batea si-l numea „Stalin” .

În cursul noptii dintre 5 si 6 iulie 1941, în localitatea Sadagura, Victor Rusu, învatator, s-a proclamat comandant al „garzii civice”, formata din initiativa lui. El a asasinat, împreuna cu banda sa de tarani, mai mult de 100 de evrei la Sadagura, Jucica Noua si Rohozna. Victimele au fost, în prealabil, jefuite; tinerele fete, violate înainte de executarea lor, care a avut loc într-o padure. Câtiva evrei au reusit sa supravietuiasca masacrului fugind sau zacând nemiscati printre cadavre. Marius Mircu mentioneaza 32 de nume de victime, apartinând unui numar de 13 familii. Se pare ca s-au auzit multa vreme hohotele de plâns ale unui sugar, care proveneau din groapa comuna . Peste câteva zile, la Jucica Noua, o patrula de soldati români, însotita de primarul Novac, a arestat 4 evrei. Ei au fost legati unul de altul, executati, jefuiti si aruncati într-o groapa deschisa, unde au ramas legati, asa cum fusesera timp de mai mult de o luna, dupa care s-a dat aprobarea de a-i înhuma .

În aceeasi zi, la Cernauti, capitala Bucovinei, „în mai putin de 24 de ore au fost ucisi mai mult de 2.000 de evrei” . Autorii masacrelor au fost, din nou, trupele române, patrule germane, localnicii sau jandarmii români. La cimitirul evreiesc s-au sapat doua gropi comune, continând, fiecare, 250 de morti, si o a treia groapa, care cuprindea un numar mai mic de morti . La 9 iulie 1941, tot la Cernauti, trupele germane au executat 400 de evrei si au incendiat cu ajutorul grenadelor marea Sinagoga din Cernauti .

Începând din 9 iulie pâna la 12 iulie au avut loc asasinate colective de evrei în districtele Cernauti, Hotin si Soroca. La 9 iulie, la Zornachie (Cernauti) si Rapujinet (Cernauti), trupele SS si trupele române executa 162 de evrei si la Cotmani sunt ucisi alti 27 de evrei .

Aproape de Marculesti, aceeasi unitate aflata sub comanda colonelului Ermil Mateias a executat evreii din Stânca Roznovanu si, la ordinul sau si al capitanului Ion Stihi, au mai fost executati 400-500 de evrei la Gura Cainari, dintre care multi erau sugari .

În prealabil, s-au jefuit toate bunurile acestor victime. Un alt masacru de amploare a avut loc chiar la Marculesti . Un colonel de intendenta declara: „În interiorul comunei Marculesti m-am dus sa adun faina si subzistenta necesara alimentarii trupelor noastre, si aici am gasit cadavre de evrei, civili, barbati si femei, printre care unii cu abdomenul spintecat, iar femeile având bucati de surcele în organul lor genital”. Conform actului de acuzare din procesul Antonescu si conform depozitiei colonelului Romulus Muresanu, la Marculesti si la Gura Cainari au fost împuscati mai mult de 1.000 de evrei ...

Iata cum a avut loc operatiunea de „curatare a terenului” în departamentul Orhei. Legiunea de jandarmi din Orhei, instruita de generalul C.Z. Vasiliu, inspector general al jandarmeriei, se îndreapta cu trenul spre Ungheni, înca de la declansarea razboiului. Aici, la ordinul comandantului legiunii, comandantul Filip Bechi si sub supravegherea capitanului Iulian Adamovici, adjunct al comandantului, ordinele de a „curata terenul” sunt înmultite. La Cornava, în departamentul Orhei, jandarmii sunt din nou îndoctrinati în aceasta privinta de catre al doilea adjunct al comandantului Legiunii de jandarmi din Orhei, Constantin Popoiu, locotenent de jandarmi si fost deputat si prefect de Orhei în timpul guvernului Goga-Cuza . La 16 iulie 1941, comandantul de jandarmi Filip Bechi si locotenentul Popoiu decid sa execute mai mult de 100 de evrei care se aflau în lagarul ghetoului din Telenesti. La aceasta executie care a avut loc în zorii zilei de 17 iulie au participat locotenentul Constantin Popoiu si aproximativ 50 de jandarmi. Sunt, de asemenea, executati la ordinul adjutantului Mincu Filip douazeci de femei si un numar nespecificat de copii la 18 iulie, la Telenesti . Dupa 18 iulie au fost asasinati tot la Telenesti înca alti 5 evrei, dintre care 4 fusesera transferati la alte posturi de jandarmi .

În seara lui 19 iulie 1941, comandantul Legiunii de jandarmi din Orhei se instalase în orasul Orhei. S-a luat imediat decizia de a-i extermina pe evreii internati în oras în trei locuri: în scoala industriala (600 de detinuti), în sinagoga si într-o casa particulara (alti 2-300 de detinuti). În curtea politiei mai fusesera retinuti înca alti 500 de evrei. Primul masacru s-a exercitat asupra evreilor detinuti în sinagoga. Cei 2-300 de evrei care se aflau, o parte în sinagoga, o parte în casa particulara, fusesera asasinati de un grup de 36 de jandarmi români . Acest asasinat avusese loc în dupa-amiaza din 21 iulie la Silistea. În seara aceleiasi zile, un al doilea lot de evrei, care se aflau în curtea scolii industriale si care cuprindea aproximativ 600 de persoane, este escortat spre periferia Slobozia Doamna, catre un punct numit Vararie. Alaturi de jandarmi se afla si un pluton de soldati germani care, pe drum, împusca aproximativ 60-70 de evrei, majoritatea dintre ei fiind niste batrâni. Un alt grup de evrei fusesera ucisi prin lovituri cu patul pustilor pe podul de la Raut de jandarmii români. La Slobozia Doamna, cei aproxi­mativ 500 de evrei au fost executati . Dupa masacrele din Orhei, sergentul major Andrei Croiala fusese vazut deschizând cu baioneta gura unui cadavru pentru a-i scoate dintii de aur si taind degetul altuia spre a-i lua inelul .

....În ciuda colaborarii ocazionale dintre armatele române si armatele germane la asasinarea evreilor români, întelegerea nu a fost perfecta. În urma asasinarii celor 48 de evrei împuscati într-o mlastina dintre satele Taura Noua si Taura Veche, armata a XI-a germana a protestat pe lânga Marele Cartier General al Armatei Române, considerând ca asemenea „incidente” afec­teaza prestigiul armatelor române si germane. Acest protest pare ciudat, daca tinem seama de masacrele înfaptuite de germani în Basarabia si Bucovina .

Un document al Einsatzgruppe D ne ofera o clarificare importanta referitoare la nemultumirea germanilor: „Românii actioneaza împotriva evreilor fara nici un plan preconceput. Nimeni n-ar avea nimic de spus în privinta executiilor foarte numeroase de evrei, daca pregatirea lor tehnica, precum si modalitatea de a le efectua n-ar fi insuficiente. Românii lasa persoanele executate acolo unde se prabusesc, fara a le îngropa. Einsatzkommando a îndemnat politia româna sa procedeze cu mai multa ordine din acest punct de vedere.”

De fapt, problema pusa de germani nu era problema executiilor în sine, ci aceea a modului dezordonat, lipsit de „planificare” si de „tehnicitate” al acestor executii înfaptuite de trupele române si de jandarmii români.