La 17 septembrie 2003 a avut loc in Bucuresti vernisajul expozitiei de clisee ale fotografului interbelic Iosif Bernea, pe care Geo Bogza il numea "omul cu o mie de ochi". Locul ales a fost unul cum nu se poate mai potrivit: Foto Cabinetul deschis anul trecut de Eugen Ciocan, un fotograf profesionist care si-a propus sa recupereze atmosfera atelierului foto de inceput de secol XX si sa repuna in drepturile sale portretul fotografic clasic.

Iosif Berman s-a nascut in 1892, la Burdujeni (la nord de Suceava), fiind fiul unui taran evreu roman, care participase ca voluntar la Razboiul de Independenta. Ranit la Plevna si decorat cu Virtutea Militara, tatal lui Berman s-a aflat printre putinii evrei carora li s-a acordat, in mod exceptional, cetatenia romana (refuzata pe atunci minoritarilor mozaici). A fost, de asemenea, improprietarit cu un lot de pamant la Burdujeni.

Tanarul Iosif face o pasiune timpurie pentru fotografie, frecventand atelierele foto din Suceava. La 18 ani ia calea Capitalei si intra prin concurs la ziarele "Adevarul" si "Dimineata" (ziarele "jidovite" ale vremii), unde incepe o cariera ce avea sa se dovedeasca fulminanta. Pleaca in Rusia pentru a "acoperi" razboiul civil declansat in 1917 si surprinde pe placile sale atat ororile comise de bolsevici, cat si pe cele ale trupelor "albe", pro-tariste. Este insa prins si toate cliseele ii sunt confiscate, pierzandu-se pentru totdeauna.

Intors in tara, devine cel mai de seama fotoreporter interbelic, colaborand atat cu publicatiile romanesti, cat si cu cele straine (printre care si deja prestigiosul "National Geographic"). Lucreaza cu celebrul reporter F. Brunea-Fox (care afirma ca ii era imposibil sa-si inchipuie reportajele sale in absenta ilustratiilor semnate de Berman), cu Sadoveanu si cu Geo Bogza. Este fotograful de teren al etnologului Dimitrie Gusti, putand fi considerat, prin marturiile vizuale pe care le-a imortalizat, co-autor al imaginii taranului roman (formularea lui Gusti). Valoarea sa este recunoscuta in mod oficial prin numirea sa ca fotograf al Curtii Regale.

Venirea la putere a guvernului Goga-Cuza (de orientare legionara) duce la inchiderea "Adevarului" si a "Diminetii". Evreul Berman este supus si el persecutiilor: i se interzice sa profeseze si ii sunt confiscate toate ustensilele fotografice. Fiica sa, Luiza, si-l aminteste plangand cu lacrimi amare imposibilitatea de a mai face lucrul care pentru el insemna totul. Moare in 1941, "de inima rea", facandu-l pe Brunea-Fox sa spuna despre el ca "a trait atata vreme cat a putut fotografia".

Propagandistii comunisti au incercat sa se serveasca de cliseele lui Berman pentru a reconstrui portretul unei taranimi ante-belice asuprite de "regimul burghezo-mosieresc", in concordanta cu ideologia vremii. Fotografiile erau insa mult prea autentice pentru a putea fi "valorificate" astfel, asa ca ele au fost trecute intr-un fond secret si depozitate neglijent.

Expozitia de la Foto Cabinetul din str. George Enescu (vizavi de Biserica Alba) incearca sa scoata la lumina o parte a operei lui Berman. Sunt adunate intr-un decor "de epoca" (inceputul secolului al XX-lea) fotografii ale artistului ce fac parte din colectia privata a unui cetatean german de origine romana, fiind expuse in premiera. Expozitia a fost vernisata de istoricul Andrei Oisteanu, care, dupa ce a schitat biografia lui Berman, a aratat (preluand o formulare a lui Bogza) ca revolutia infaptuita in fotografia romaneasca de Berman este similara cu cea adusa de Arghezi in poezie. Iosif Berman este cel care "scoate fotografia din cabinete si o duce in strada", a spus Oisteanu. Marturie stau cliseele ce atarna pe peretii tapisati: tarani odihnindu-se, scene urbane in care se impletesc binecunoscutele contraste balcanice, imagini de calatorie. Un plonjeu asupra unei firme de pravalie luminate de un bec instalat deasupra ei; un cadru strans cu un copil de taran infasurat in scutece si carat intr-un cos de nuiele; un mustacios in manta militara tinand mai multe gaste in ambele maini; o strada pavata pe care se distinge, in prim plan, butoiul pe roti al unui sacagiu.

Prezent la vernisaj, criticul literar Geo Serban (specialist in avangarda romaneasca) a anuntat ca se afla in pregatire un caiet cultural dedicat lui Berman, prin care se va incerca pozitionarea culturala exacta a artistului. El a aratat ca opera lui Berman este inca risipita in diverse arhive si e departe de a fi identificata in intregime. El a indicat cateva locuri de unde aceasta opera ar putea fi recuperata: Muzeul de Istorie a Municipiului Bucuresti, Biblioteca Academiei (Cabinetul de stampe), arhivele Casei Regale. De asemenea, trebuie avute in vedere fotoreportajele si mai ales copertile "Realitatii ilustrate".

Geo Serban a subliniat preocuparea lui Berman pentru lumea "de jos" si pentru valorificarea umanitatii care se ascunde in spatele aspectului sordid al acestui mediu. Poate parea atunci paradoxal ca el a ajuns fotograful Curtii Regale; insa acest lucru se explica, dupa Geo Serban, printr-o aristocratie de spirit ce provenea dintr-o vasta experienta de viata. De altfel, nici cliseele sale "regale" nu au intepenirea festiva la care ne-am astepta, ci pastreaza vivacitatea pe care Berman cauta sa o surprinda in fotografiile "cu tarani". Criticul a evidentiat aspectele novatoare ale tehnicii lui Berman (opinand ca nu intamplator artistul a frecventat si mediile avangardei romanesti interbelice) si a riscat chiar o comparatie (mutatis mutandis) intre Berman si Man Ray.