de Alexandru FLORIAN

In seara zilei de 22 octombrie, la Palatul Cotroceni, din initiativa presedintelui Romaniei, dl Ion Iliescu, s-a constituit Comisia internationala pentru studierea consecintelor Holocaustului in Romania. Iata in continuare citeva consideratii pe marginea discursurilor oficiale rostite cu acest prilej si a dialogului care a urmat intre membrii Comisiei.

Pentru prima oara de la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, in Romania s-au pus bazele unei comisii specializate in istoria recenta, care sa analizeze si sa formuleze un punct de vedere coerent si argumentat despre Holocaust. Credibilitatea rezultatelor cercetarilor pe care le va intreprinde Comisia vine din insasi specificul ei. Ea este alcatuita din istorici, cercetatori si personalitati publice din Romania, Israel, Germania si SUA, cu expertiza recunoscuta in problematica Holocaustului si a celui de-al doilea razboi mondial. Perspectivele de abordare vor fi asadar diversificate, iar rezultatul final se va compune dintr-o serie de rapoarte de cercetare, precum si de culegeri de documente care vor exprima perspectiva comuna, punctul de vedere al Comisiei. Cu alte cuvinte, partizanantele sau prejudecatile vor fi marginalizate, deontologia cercetarii istorice va prima. In afara acestui imperativ profesional si moral, Comisia nu va putea functiona.

Incontestabil, sustinerea de care se bucura aceasta comisie din partea Presedintiei este un element important. Departe de a fi ingerinta politicului in dezbaterea istoricilor, pe o problema controversata a istoriei, gestul presedintelui Ion Iliescu este unul menit sa schimbe perceptia negativa despre atitudinea cel putin ambigua fata de Holocaust a institutiilor statului, asa cum a fost ea exprimata in vara acestui an. Pe de alta parte, deschiderea Presedintiei de a incuraja activitatea Comisiei are darul, intr-o societate in care prejudecatile antisemite sint inca manifeste in medii sociale foarte diferite, de a-i conferi grupului de lucru un plus de autoritate si de legitimitate. Asa cum este firesc, raportul final, care va fi asumat de Presedintie, va dobindi, prin acest gest politic, o relevanta extinsa, care va depasi lumea academica. Societatea romaneasca isi genereaza astfel una dintre premisele necesare pentru ca propria istorie, buna sau rea, sa fie cunoscuta si receptata asa cum a fost.

Comisia nu va impune un verdict, ea nu judeca si nici nu emite adevaruri absolute. Dar ea are sansa si misiunea de a formula, pe baza muncii comune a istoricilor, un mesaj clar privind soarta evreilor din Romania, precum si responsabilitatea autoritatilor statale in Holocaust. Raspunsurile Comisiei se vor circumscrie adevarului istoric. Sustinut si de inalte institutii politice ale statului, asa cum se mentioneaza de altfel si in schita proiectului, acesta va avea sanse mari de a face cariera si de a fi asimilat in mentalul colectiv. Va fi, cel putin, posibil ca prejudecatile si discursurile populiste in acest domeniu, cu puternica incarcatura identitara, sa fie puse in umbra de mesaje care, apelind la ratiune si la evidenta documentului, confera certitudine unor actiuni si atitudini politice sau militare nefaste. Si tocmai de aceea tentatia de a nu le recunoaste, de a le manipula, de a le distorsiona sau nega este mare.

Intentia de a folosi rezultatele Comisiei in procesul educational sau de a disemina in societatea civila mesajul elaborat de experti reprezinta un pas necesar pe calea impacarii cu propria istorie. De fapt, este prilejul pentru a demonstra maturitate civica, asumarea valorilor democratiei si eliberarea de simptomele unui mental colectiv ancorat in arhaismul relatiilor umane bazate pe diferentieri discriminatorii, pe exclusivisme ce tin de viziuni reactionare la adresa fiintei umane.

Comisia nu se afla pe un teren gol. El este minat la nivel societal de prejudecati si de o mitologie negationista cu impact. In acelasi timp, exista deja publicate documente, analize, studii si tomuri intregi despre Holocaustul din Romania. Comisia va extinde cercetarile documentare in zonele sensibile, pentru a formula enunturi argumentate. De asemenea, ea va inlesni accesul la arhivele specializate din Romania. Aici cred ca un loc special ar trebui acordat situatiei rromilor in timpul regimului Antonescu. Sprijinul reiterat cu acest prilej de dl Ion Iliescu pentru un acces firesc la documente este nu numai unul bine venit, dar el demonstreaza si intentia puterii de a face ceva, dincolo de zona declarativa sau de imagine.

Nu vor exista cistigatori sau perdanti in urma activitatii Comisiei. Scopul ei este de a-i conferi adevarului istoric o arie de difuzare mai extinsa. Comisia internationala pentru studierea consecintelor Holocaustului in Romania nu este nici o inventie romaneasca, nici una a dusmanilor Romaniei. In Franta, Belgia si in alte tari europene functioneaza deja asemenea comisii. Faptul ca prof. univ. Elie Wiesel, evreu originar din Romania, supravietuitor al lagarelor mortii, detinator al Premiului Nobel pentru Pace, este presedintele Comisiei ma linisteste si imi da siguranta, in acelasi timp. Personalitatea sa transmite echilibru si toleranta, atit de necesare muncii in echipa, dar si dirzenia celui pentru care adevarul se confunda cu istoria traita.