de Alexandru Florian

"Īn fata noului val de iudeofobie, cetateanul trebuie sa faca
tot ce poate pentru a-i reduce forta si pentru a-i limita
expansiunea,iar cercetatorul, specializat īn studiul rasismului
si al doctrinelor de respingere, trebuie sa descrie
formele de manifestare, sa formuleze ipoteze explicative
si modele interpretative",
Pierre-Andre Taguieff, La nouvelle judeophobie, Paris, 2002.

Exista un antisemitism popular latent īn Romānia? Daca ar fi sa ne luam dupa frecventa cu care este folosit īn limbajul comun cuvantul "jidan" un raspuns afirmativ se impune. De asemenea, exista opinia ca, de multe ori, "jidan" este expresia unui grad extrem de scazut de educatie si nu are vreo conotatie discriminatorie.

Sociologii au īncercat si ei dupa 1990 sa masoare toleranta etnica si rasiala a cetateanului romān. Traditionalul Barometru de opinie publica al Fundatiei pentru o Societate Deschisa ofera cateva informatii īn acest sens. La īntrebarea "v-ar deranja sa aveti ca vecini...evrei" ponderea celor deranjati este urmatoarea: 22% (mai 2000), 35% (nov.2000), īntre 6-8% īn perioada mai 2001-octombrie 2002. Acest decalaj semnificativ, neobservat sau necomentat īn vreun fel de nici un analist sau sociolog, este pentru mine greu explicabil. Nu cunosc, īn practica soiologica, asemenea variatii de raspuns la vreun item, īntr-un interval de timp atat de scurt. Daca luam īn considerare masuratorile din 2000, putem afirma existenta antisemitismului popular īn Romānia. O informatie din mass media, preluand discursul oficial al purtatorului de cuvant al guvernului depaseste mentalitatea populara, dar o si continua la un alt nivel. Īn Adevarul, 1 august 2002, se scrie ca "o comisie guvernamentala, formata din sefii principalelor institutii publice din judetul Iasi, va īncepe cercetarile legate de pretinsa existenta a unor gropi comune aflate īn zona Popricani, unde sute de evrei ar fi fost ucisi īn vara anului 1941" (s.ns.). Īntre timp, pe 19 octombrie, tvr- Iasi a informat despre īncetarea activitatilor de cercetare asupra "pretinsei existente". Folosirea acestei nefericite expresii incurca deja, macar īn subconstient, ideea scenariului malefic, prin care forte obscure vor sa acuze poporul romān de cruzime si crima īmpotriva umanitatii. Prin comparatie, din Cotidianul, 4 nov.2002, aflam ca Institutul pentru Memoria Nationala din Polonia, care a īncheiat raportul despre masacrul evreilor din Jedwabne, īn 1941, pregateste un alt raport īn care aduce date despre alte 30 de pogromuri savarsite de catre polonezi īn timpul celui de al doilea razboi mondial. O stire clara, neutra, lipsita de posibile conotatii negative.

Tot īn acest context, al jumatatilor de masura, al exprimarilor cu tendinta, din mass media sau din institutiile publice. Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a monitorizat, īn luna octombrie, timp de o saptamana anunturile publicitare si a gasit anunturi care discriminau pe criterii de sex sau varsta. Nu a fost nici un anunt cu elemente de discriminare pe criterii rasiale sau etnice, s-a grabit sa adauge reprezentantul institutiei. Completarea este stridenta si neavenita, caci de ar fi vrut sa caute mesaje cu discriminare rasiala sau etnica putea monitoriza, cu succes, presa. La adresa etniei rrome exprimarile discriminatorii abunda.

Alte evenimente aceiasi semnificatie. Luna mai 2002, sinagoga de la Falticeni este profanata. Luna august, pe plaja de la 2 Mai si Vama Veche, o tanara vinde medalioane cu zodii si...zvastica. Curentul din 7 august titreaza, "primarul de Flamīnzi īl vrea pe Antonescu īn fata primariei". Primarul, membru al PNL, declara ca "si peste 10 ani voi avea aceleasi idei, voi spune aceleasi lucruri. Lui Antonescu ar trebui sa īi facem un bust de aur, pe care sa īl sarutam īn fiecare zi...". La mijlocul lunii august, primul ministru Adrian Nastase a anuntat, conform unei stiri transmise īn 6 septembrie de Buna dimineata Israel ca, īn toata tara au fost identificate 25 de artere de circulatie cu numele "Maresal Ion Antonescu". Denumirea a zece dintre ele s-a schimbat, prin hotarari ale consiliilor locale, iar īn curand se vor schimba si numele celorlalte.

Noaptea de 11-12 octombrie pe zidurile Teatrului Evreiesc din Bucuresti sunt īnscrise, īn limba germana, celebre sintagme ce amintesc de lagarul de exterminare de la Auschwitz. Pe 15 octombrie un post tv. informeaza despre lozinci antisemite scrise pe zidurile unui bloc de locuinte din Cluj. A doua zi, informatia se regaseste īn cateva cotidiane. Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romānia, Liga ProEuropa au transmis comunicate de protest fata de aceste noi manifestari antisemite. Dinspre politic, PRM īsi ofera cealalta fata a demagogiei ideologice. Este singurul partid care, prin vocea liderului, cere reactie rapida din partea institutiilor statului pentru a descoperi vinovatii. Adevarul din 18 octombrie titreaza, "Suspect īn cazul inscriptiilor antisemite din capitala, un paranoic cu simpatii naziste". Stirea reprezinta o manipulare grosolana. Dupa informatiile mele, cetateanul cu deficiente mentale, la care face referiri informatia, a fost gasit scriind, īntr-o limba romāna incorecta, pe zidurile FCER. Īn aceste conditii, probabilitatea ca el sa fi scris corect īn limba germana este extrem de mica.

Pe fatada unei cladiri de pe strada Mendeleev de langa piata Amzei, īn Bucuresti, se afla de mai multe luni o zvastica. Pe fatada unui imobil de langa Piata Floreasca alta zvastica. Nu pot sa nu īmi amintesc reactia executivului, din primavara acestui an, de a descuraja xenofobia, discriminarea, antisemitismul. Efectele...

Un prim pas politic. La sfarsitul lunii martie 2002, Ordonanta de Urgenta nr.31, "privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii", publicata pe 28 martie īn Monitorul oficial, devenea operationala. Despre necesitatea, actualitatea si efectele unui asemenea act normativ s-a vorbit mult la vremea aceea.. Despre oportunitatea Ordonantei de Urgenta s-au pronuntat parlamentari, analisti politici, lideri de opinie ai societatii civile, reprezentanti ai asociatiilor de aparare a drepturilor omului, juristi. Au fost exprimate opinii, pro sau contra, despre semnificatia si repercusiunile īn viata reala a acestui demers legislativ precum si despre acuratetea juridica a prevederilor din textul Ordonantei. Dincolo de neīmplinirile textului si, din pacate, exista destule formulari nefericite care lasa loc interpretarilor arbitrare, riscand sa reduca impactul real al demersului legislativ īntreprins de guvern, Ordonanta de Urgenta are o semnificatie politica deosebita.

Ordonanta de Urgenta nr.31/2002 este rezultatul vointei politice a guvernului PSD de a combate manifestarile incompatibile cu normele si valorile democratiei. Ea s-a nascut la confluenta dintre hotararea puterii de a-si asuma si de a milita pentru valorile politice, culturale si umane specifice care alcatuiesc fundamentul civilizational al spatiului NATO si UE si perseverenta cu care, mai bine de 12 ani, oficiali occidentali si americani sau asociatii evreiesti de prestigiu au exprimat interes, retinere si chiar īngrijorare fata de manifestarile nationalist extremiste si antisemite din fostele tari comuniste, din Romānia. Nu este exagerat daca privim acest act politic ca pe un act de curaj politic. Īn Romānia, dupa alegerile legislative din noiembrie 2000, partidul extremist ocupa 25% din fotoliile parlamentare, iar liderul sau, C.V.Tudor a obtinut īn turul doi al prezidentialelor 33% din voturi. Prin urmare, exista riscul unor contrareactii, cu mesaj nationalist si populist, care ar fi putut arunca executivul īntr-o situatie potentiala de pierdere a unui segment important din sprijinul popular pe care īl are. De asemenea, nu trebuie uitat nici faptul ca, din 1990 si pana īn aceasta primavara, nici un guvern nu si-a asumat un gest politic asemanator.

Gest politic care, cu certitudine, ar fi marcat importante puncte īn dosarele aderarii la NATO sau UE. Īn sfarsit, un alt aspect ce trebuie amintit, pana la aceasta Ordonanta de Urgenta nici un lider politic sau al societatii civile, nici un partid politic, nici o institutie a statului nu a manifestat, īn chip transparent, vreo preocupare constanta pentru a combate extremismele de dreapta din societatea romāneasca. Judecata poate parea prea dura, dar ea se sustine pe lipsa de reactie a societatii īn fata avalansei cultului maresalului Antonescu, pe pasivitatea unor institutii ale statului īn care au avut loc manifestari sau din care s-au transmis mesaje proantonesciene sau chiar mesaje cu conotatii antisemite. Am īn vedere, de exemplu, Parlamentul si armata. Īn aceste cazuri nu frecventa unor asemenea manifestari este importanta ci absenta contrareactiei democratice.

De asemenea, un alt factor, de asta data de context, care permite evaluarea pozitiva a reactiei guvernului de a combate manifestarile extremiste de dreapta, este primirea favorabila pe care Ordonanta a avut-o din partea guvernelor occidentale. Īntr-o conjunctura geopolitica speciala, rezultata īn urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA, Romānia, cu o economie de piata nefunctionala si alte neīmpliniri īn functionarea institutiilor democratice, beneficiaza, pentru prima oara, de maximum de sanse pentru integrarea īn NATO. Dar, fara o astfel de actiune politica decisiva pentru a marca desolidarizarea statului de nationalismul extremist, de antisemitism si discriminare rasiala este putin probabil ca Romānia ar fi putut dobandi avizul favorabil la Praga, īn noiembrie, la reuniunea la varf a tarilor membre NATO.

Desigur ca, teoretic se poate discuta si asupra chestiunii daca efectele politice sau cele de securitate previzibile a fi obtinute pana la sfarsitul acestui an, nu se puteau obtine si fara un asemnea act legislativ. Īnclin sa cred ca nu, avand īn vedere clasa politica romāneasca si traiectoria nationalismului extremist din Romānia de dupa 1989. Pe de alta parte, evaluari de genul "ce ar fi fost daca" tin mai mult de analiza de tipul scenariilor, acceptabile mai ales ca operationale īnainte de a se lua o decizie. Īn cazul nostru un asemenea demers ar fi unul speculativ si fara o finalitate reala. Cu alte cuvinte, Ordonanta exista, ea trebuie respectata, asa cum este firesc cu orice prevedere legislativa sau juridica īntr-un stat de drept. De-a lungul timpului, ea poate fi amendata, pozitiv sau negativ, īn functie de interesele fortelor politice aflate la guvernare la un moment dat.

De asemenea, merita subliniat ca tinta principala a Ordonantei este stavilirea cultului maresalului Antonescu, al carui statut oficial, recunoscut de puterile aliate, este cel de criminal de razboi precum si eliminarea din spatiul public a manifestarilor de antisemitism. Fara a nega perfectibilitatea acestui demers legislativ, fapt de altfel facilitat de depunerea Ordonantei de urgenta la Parlament pentru a fi votata si transformata īn lege, nu este cred lipsit de interes o fotografiere succinta a efectelor civice si politice pe care Ordonanta le-a indus īn societatea romāneasca, īn primele 6 luni de existenta.

Radiografia unor mentalitati. Efectele pozitive cele mai rapide ale Ordonantei au fost produse de actiunea administratiei centrale si locale. Astfel, rand pe rand au īnceput sa cada busturile maresalului aflate pe domeniul sau īn perimetrul institutiilor publice . Si totusi...

La scurt timp dupa ce executivul emitea Ordonanta, īn incita guvernului se organizeaza galeria cu tablourile tuturor prim ministrilor. Tabloul lui Antonescu se afla pe perete. Īn curtea penitenciarului Jilava, acolo unde a fost executat maresalul, continua sa existe un monument, ridicat dupa 1990, dedicat memoriei lui. Īn holul de la intrarea profesorilor de la liceul Iulia Hasdeu din Bucuresti se afla o placa care aminteste ca la inaugurarea noii cladiri a scolii (1942) au participat regele Mihai I, conducatorul statului Maresalul Ion Anotonescu si Ion Petrovici, ministrul Culturii Nationale si Cultelor.

Ajunsa īn Parlament, Ordonanta de Urgenta a trezit atatea nemultumiri, īncat nici astazi ea nu a reusit sa treaca de comisia juridica. Totul s-a īmpotmolit la definirea Holocaustului. A fost sau nu Holocaust īn Romānia? Parlamentarii nu pot sa se decida. La aceasta chestiune au reactionat contradictoriu, cu respingeri si reveniri, nu numai politicieni recunoscuti pentru nationalismul lor populist, dar si oameni politici ce pareau castigati de partea valorilor democratiei. Reactia de negare a Holocaustului īn Romānia a senatorului Mircea Ionescu Quintus, de exemplu, a fost o surpriza mediatica. De altfel, pare sa se astearna convingerea printre politicieni ca īn Romānia nu a fost Holocaust, dar regimul antonescian a participat la Holocaust īn teritoriile ocupate. Chiar daca asa ar sta lucrurile, oare teritoriile ocupate, Basarabia si Bucovina, nu erau teritorii romānesti? Nu au fost ele pretextul pentru care Antonescu a ordonat trecerea Prutului? Sau poate aveau sa devina romānesti abia dupa ce erau curatate de evrei.

Dincolo de aceste īntrebari ce īsi asteapta raspunsul, exista o certitudine. Ordonanta de Urgenta nr31/2002 este uitata prin sertarele comisiilor parlamentare, ea nu a mai fost discutata dupa vacanta parlamentara de vara. Sa fie oare pretul pentru ca PRM si liderul sau sa nu mai agite stindardul nationalismului xenofob? Mesajele puternic antisemite pe care C.V.Tudor le-a raspandit īn iulie si septembrie, de exemplu, ma īndreptatesc sa cred ca letargia politicienilor fata de Ordonanta se datoreaza, mai degraba, faptului ca exista un consens tacit de a nu mai fi repusa pe tapet. Cel putin deocamdata.

Vicepresedintele Senatului, din partea PRM, este dl.Gheorghe Buzatu. Nu apartenenta la acest partid este o chestiune de subliniat, īntrucat functia revine PRM, ca al doilea partid parlamentar, īn baza regulilor de distribuire a demnitatilor īn piramida organizationala a institutiei. Desi, iata Adrian Severin īn editorialul din Ziua, 23 ocombrie 2002, "Extremismul nu are grade de comparatie" lanseaza o idee interesanta, ce ar putea focaliza atentia clasei politice. El propune ca remediu, īmpotriva extremismelor, asocierea si militantismul organizatiilor civice si partidelor democratice, un pact pentru marginalizarea democratica a manifestarilor extremismului de dreapta. Acest nou contract democratic ar cuprinde si renuntarea la aplicarea mecanica a algoritmelor si regulilor birocratice din institutiile reprezentative. Prof.univ. Gh.Buzatu este īnsa si presedinte al Ligii maresalului Ion Antonescu si unul dintre istoricii care au participat activ la cultul lui Antonescu. De asemenea, el este unul dintre reprezentantii negationismului īn istoriografia romāneasca a Holocaustului. Īn calitate de presedinte al Ligii maresalului Antonescu a initiat ridicarea statuii din curtea bisericii Sfintii Constatin si Elena din Bucuresti. Tot el a girat, anul trecut, editarea cartii lui Vlad Hogea Nationalistul, a carui antisemitism a atras protestul ambasadei statului Israel. Aparitia Ordonantei de Urgenta nu a modificat īn vreun fel nici pozitia sa īn Senatul Romāniei si nici existenta asociatiei civice al carui lider este īn continuare.

Cele mai virulente si primitive atacuri antisemite s-au consumat īn lunile iulie si septembrie. Ele au fost proferate de C.V.Tudor, liderul PRM si au fost mediatizate atat de oficiosul partidului, saptamanalul Romānia Mare cat si de postul de televiziune OTV. Unele dintre aceste mesaje au fost citite de la tribuna Senatului Romāniei, fara ca sa asistam la contrareactii din partea celor aflati īn sala de sedinta. Dincolo de vulgaritatile emise la adresa unor persoane de etnie evreiasca, C.V.Tudor stapaneste, cu priceperea oricarui lider extremist de dreapta, mai toate canoanele antisemitismului.

Avalansa discursului populist īnlantuie mai toate temele antisemite. Minimalizarea si negarea Holocaustului. "Īntre noi fie vorba, Holocaustul a ajuns mai important decat o religie: daca cineva Īl neaga pe Dumnezeu, nu i se īntampla nimic - daca neaga Holocaustul, risca sa fie condamnat penal, ca marele filozof francez Roger Garaudy sau chiar sa intre la īnchisoare. E, totusi, prea mult. Nici un om normal la cap nu poate nega Holocaustul, care a fost o realitate tragica a omenirii, dar, pentru numele lui Dumnezeu, lumea a intrat īn mileniul III, haideti sa ne gandim si la viitor, sa iesim din prizonieratul tenebrelor trecutului!" (Declaratie rostita īn plenul Senatului Romāniei si difuzata de postul OTV, luni 9 septembrie 2002). Īn afara lui Garaudy, cunoscut negationist si sustinator al islamismului, pentru a creste credibilitatea mesajului sau antisemit, Vadim recurge si la sprijinul unui alt celebru iudeofob, Norman Finkelstein."Īn acest caz, dati-mi voie sa ma īndoiesc de cifra de 6 milioane de evrei care, pretind unii, ar fi fost victimele Holocaustului. Au fost, dar nu 6 milioane si asta au demonstrat-o chiar evreii" (31 iulie, OTV, emisiunea Dan Diaconecu īn direct).

Evreii sunt vinovati pentru comunism, pentru crimele comise īn acea perioada. "Perioada stalinista, condusa de evrei; asta-i realitatea, nu are nimeni curajul sa spuna? O spun eu, sa ma īmpuste pe mine, sa ma īnchida pe mine ca spun adevarul istoric. Ana Pauker era evreica, Silviu Brucan,..., era si īnca mai este evreu...; Teohari Georgescu, evreu; Vasile Luca, evreu. Aproape toata conducerea era evreiasca. Pentru ca Lucretiu Patrascanu, Dumnezeu sa-l ierte!, a īndraznit sa spuna la o īntalnire la Cluj: « Īnainte de a fi comunist, sunt romān » l-au bagat la puscarie si l-au si īmpuscat (īn realitate Patrascanu a fost condamnat si executat de catre Gh.Dej, fiind considerat un rival politic- n.ns.). Cine-l tortura? Un evreu, unul Jean Steiger sau Coller cred ca se chema..." (31 iulie, OTV, emisiunea Dan Diaconescu īn direct).

Sionismul principalul pericol al lumii contemporane. Īn aceiasi emisiune a postului OTV amintita mai sus, senatorul PRM, deslantuit īmpotriva lui Elie Wiesel, ne indica radacina relelor din lumea de azi. "...noi nu suntem la cheremul lor si nu suntem colonia lor, a mafiei sioniste mondiale". Nu lipseste nici cultul lui Antonescu si īnvinovatirea evreilor de prigoana si genocidul la care au fost supusi. Īnca pe 2 aprilie, C.V.Tudor a tinut īn plenul Senatului un discurs pentru a condamna initiativa guvernului Nastase de a interzice cultul lui Antonescu, īn care neaga Holocaustul si cere reconsiderarea Maresalului ca erou al neamului. Dupa care, īn aceiasi emisiune a lui Dan Diaconescu, la care m-am mai referit, avea sa īsi dezvolte tema proantonescu. Pana la absurd, inversand raporturile dintre evrei si maresal. "Evreii ar trebui sa-i ridice ei statui (lui Antonescu, n.ns.)...Maresalul Antonescu i-a salvat pe evrei si noi vom continua sa-i aparam urmele care mai exista īn tara la ora actuala...Ce crime de razboi a facut Antonescu? Era vreme de razboi, aveam teritorii de eliberat. Care sunt evreii omorati de Antonescu? Aceia care au fost omorati īn curtea chesturii din Iasi erau niste agenti bolsevici, erau niste oameni care au facut rau aramtei romāne atunci ". Ultima afirmatie este un fals istoric grosolan. Asemenea altor declaratii cu mesaj vadit antisemit, construite īnsa ca si cum s-ar sprijini pe evenimente reale, nici acesteia din urma, moderatorul Dan Diaconescu, īn emisiunea deja amintita, nu s-a grabit sa o amendeze.

Logica discursului populist īi joaca feste liderului extremist. Desi neaga ca ar exista antisemitism astazi īn Romānia, C.V.Tudor īi stabileste cauza: evreii, cetateni romāni sau israelieni, ar urmari sa se īmbogateasca pe seama romānilor. Ei solicita cu perseverenta restituirea proprietatilor comunitare sau fac afaceri veroase. Iar pentru a acoperi acest comportament pagubitor pentru Romānia, sugereaza tribunul, recurg la īnvinovatirea romānilor de antisemitism. "Problema bunurilor evreiesti din Romānia. Aici, stimati telespectatori, se afla radacina, izvorul, explicatia mai degraba a acestei campanii de īnvinovatire a poporului romān. A fost vreo problema īn ultimii ani, au existat recrudescente grave, antisemite sau de sorginte fascista īn Romānia? Unde s-a īntamplat? Se īntampla īn Europa...Īn Romānia nu exista asa ceva!...Toti marii infractori dau lovituri de zeci si chiar sute de milioane de dolari, dupa care dispar īntr-o singura directie, īn Israel". Īncalzit de propriu fanatism, discursul retoric īsi pierde orice urma de logica simpla. Asa se face ca, plin de ura la adresa lui Elie Wiesel, C.V.Tudor ajunge chiar sa se recunoasca ca antisemit. Surescitat de afirmatia lui Wiesel, pe care o citeaza, cum ca "Propagandisti antisemiti īndraznesc sa scrie ca scopul Israelului ar fi colonizarea Romāniei", el se demasca ca extremist. "Īndraznesc sa scrie? Cum vine treaba asta? Nu este libertate de expresie īn Romānia? Da, scriem! Tu īndraznesti sa ne īmpiedici sa scriem!" ( aceiasi emisiune OTv din 31 iulie).

Se pare ca senatorului C.V.Tudor, politician care face si desface legea, nici o norma legislativa nu īi poate sta īn cale pentru a-si urma constiinta politica. Īn stilul oratoric bombastic, plin de emfaza, īn emisiunea lui Dan Diaconescu de la OTV, din 31 iulie, el neaga autoritatea Ordonantei de Urgenta nr. 31/2002. "Care lege? Nu exista nici o lege! Exista o Ordonanta...Care Ordonanta, domnule?...Parlamentul functiona, guvernul nu are voie sa dea ploaie de Ordonante cand functioneaza Parlamentul, domnule!...Ordonanta s-a blocat la Senat".

Antisemitismul dur pe care īl reprezinta īn politica PRM si C.V.Tudor, aveam sa īl regasesc īn antisemitismul cultural al lui Paul Goma. Paradoxal, pentru traiectoriile sociale si politice radical diferite pe care le-au parcurs cei doi īn perioada comunista, Paul Goma publica īn doua numere din revista Vatra, un text de un antisemitism tot atīt de feroce, plin de ura ca si discursurile vadimiste.

Desigur, s-ar putea face comentarii privind patronii revistei. Ea este o revista de cultura, editata de Uniunea Scriitorilor, dar si de Consiliul judetean Mures cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor. Cu alte cuvinte, institutii ale statului si o asociatie profesionala gireaza, fie si de la distanta, mesaje ce contravin flagrant Ordonantei de urgenta privind combaterea antisemitismului, a negarii Holocaustului sau promovarea cultului persoanelor condamnate pentru crime īmpotriva umanitatii. Probabil ca raspunsul cel mai la īndemana ar fi, īn aceasta situatie, ca numai autorul este raspunzator de ideile, opiniile sau mesajele comunicate. Īn fapt, īnsa, un text nu vede lumina tiparului fara asentimentul conducerii oricarei edituri sau publicatii. Asentimentul poate avea multiple explicatii, dar īn fata unui text controversat, ce transmite mesaje nascute din ura, īndreptate īmpotriva umansimului, ramane dominanta negativa, ireconciliabila cu valorile spiritului democratic.

Vatra a publicat īn nr. 3-4 si 5-6/2002 un text puternic antisemit, Basarabia si "problema". Mesajele lui Goma din acest articol fluviu se regasesc si īn romanul sau Basarabia, publicat īn acest an la Bucuresti de Editura Jurnalul literar. Fragmente din acest volum, inclusiv cele cu conotatii antisemite, au fost preluate īn suplimentul Aldine al cotidianului Romānia libera din 5 octombrie 2002. Fara a mai trece īn revista mesajele antisemite din textul selectat de cotidian, nu pot sa nu remarc maniera asemanatoare, la Vadim si la Goma, īn care relateaza despre Elie Wiesel.

Paul Goma se dovedeste a fi un negationist radical. El nu ia īn seama "falsitatea, idiotenia termenului « antisemit », cand semiti sunt si maltezii si berberii si arabii si, cine ar crede, azi, īn Israel: palestinienii!" (Vatra, nr.3-4/2002, p.35). Consecvent, autorul, fara urma de īndoiala carteziana, afla cauza pogromurilor īmpotriva evreilor, la care s-a dedat regimul Antonescu, īn asa zisele crime ale evreilor din Basarabia īmpotriva armatei romāne, o data cu retragerea administratiei romānesti īn iunie 1940. Cu alte cuvinte, vara lui 1941 este razbunarea romānilor pentru vara 1940. Asemenea logicii vadimiste, evreii sunt vinovati de Holocaust. "Ce s-a putut īntampla īn doar o saptamana: 28 iunie- 2 iulie 1940, de īnnebunisera Romānii, de turbasera Romānii, cerand, promitand- ei, Romānii- razbunare pe Evrei, potrivit legii Talionului cea care cere: « Ochi pentru Ochi si Dinte pentru Dinte » ? Care sa fi fost Ochiul-prim (īn timp)? Dar, primul, cronologic, Dinte?" (idem., p.34)

Caracterizarile negative, profund triviale la adresa evreilor, adevarate sarje de antisemitism interbelic, abunda īn cele 2 articole din revista de la Tīrgu-Mures. Astfel, evreii care nu recunosc ca ei au fost cauza prima a pogromurilor "ignora cu o superioritate de rasa inadmisibila (si analfabeta - oare fac asta numai din analfabetism?, ei, Oameni ai Cartii?) adevarul cronologic, istoric, acela care spune...agresiunea Evreilor īn timpul evacuarii militarilor si civililor romāni din teritoriile cedate a semnificat Ochiul - prim, iar ce s-a īntamplat, dupa un an de zile- inadmisibil, reprobabil, criminal - a fost, vai, un raspuns la agresiune, "Ochiul" scos pentru Ochiul scos- a fost razbunarea Romānului pe Evreu" (idem.,p.35). Īn Mein Kampf, Hitler l-a omagiat pe Schopenhauer tocmai pentru ca "i-a numit pe evrei « maestri ai minciunii ». Cine nu recunoaste acest fapt sau nu vrea sa-l creada, scria Hitler, nu va putea nicicand sa contribuie la victoria adevarului" (īn Pierre-Andre Taguieff, La nouvelle judeophobie, Paris, 2002, p.123). Peste timp, prin grija lui Hitler, spiritul lui Schopenhauer vine si se sincronizeaza cu P.Goma.

Paul Goma nu numai ca reia sloganurile negationistilor, realizand o noua apropiere de mesajul lui Vadim, dar ajunge sa preia si teme din antisemitismul actual, cel al fundamentalismului islamic, incriminand pe israelieni drept criminalii palestinienilor. "Le este greu, foarte greu Evreilor, instalati de doua milenii īn statutul de victima, īn cultura unicul genocid: Shoah, sa admita adevarul istoric cel care spune: genocid se declina, din nefericire la plural. Impunerea monopolului asupra suferintelor de pe urma persecutiilor carora ei le-au fost victime īn urma cu peste o jumatate de secol, totodata negand, relativizand, interzicand sa se vorbeasca de alte lichidari īn masa, de alte victime inocente, de alte comunitati martirizate decat a lor- dovedeste insolenta, nesimtire etica si, paradoxal: lipsa de inteligenta. Dar mai ales le este greu Evreilor sa admita ca si ei au fost calai pentru alte comunitati- si continua a fi, azi, īn Palestina" (Vatra nr.5-6/2002, p.37). Textul lui Paul Goma apartine, prin mesaj si expresie, antisemitismului radical. Nu cred sa mai existe īn productia elitei culturale romāne postcomuniste scrieri ce ar putea sa se asocieze cu ura neostoita a fostului disident.

La aceste manifestari antisemite, a caror nocivitate e greu sa nu fie surprinsa de orice om cu bun simt, reactiile civice sau ale institutiilor publice au fost firave. Cu o exceptie, CNA a hotarat īnchiderea postului OTV, care a gazduit, īn emisiunile lui Dan Diaconescu, cu mare larghete si fara urma de spirit critic, mesajele agresive ale lui C.V.Tudor. Primele mesaje ale ziaristilor, formatorilor de opinie sau ale politicienilor au fost favorabile sanctiunii acordate. Au aparut apoi si unele opinii mai nuantate, care distingeau īntre postul de televiziune, emisiunea īn sine si invitatul emisiunii. Pe buna dreptate si, de altfel, īn spiritul Ordonantei de Urgenta, se sustine ideea ca masura aplicarii unei sanctiuni trebuia īndreptata īmpotriva autorului mesajelor antisemite, xenofobe sau calomniatoare. Da, numai ca atunci nu CNA ar fi trebuit sa reactioneze, ci Ministerul Public.

Neasteptat, situatia creata īn jurul postului OTV a servit drept un bun pretext de a disculpa, īnca odata, antisemitismul unora dintre elitele intelectuale. Asa se face ca Mircea Mihaies īn editorialul din Romānia literara nr.38, 18-24 septembrie 2002, "Antisemitismul fara antisemiti", aplica o strategie care, īn cele din urma, micsoreaza intensitatea mesajului comunicat. Efectul scontat, cel de a concentra atentia societatii civile asupra extremsimului vadimist se dilueaza. Cititorului i se induce un alt mesaj aparent fara de legatura. Autorul pare ca s-a folosit de suspendarea OTV pentru a-i disculpa de antisemitism pe G.Liiceanu, D.Tudoran, N.Manolescu. Dupa ce analizeaza īn spiritul valorilor democratice atīt prestatia īn timp a OTV, cat si responsabilitatea lui C.V.Tudor ca creator de mesaje anitsemite si xenofobe, M.Mihaies, īn ultima parte a articolului, se razboieste cu George Voicu, unul dintre foarte putinii intelectuali care a analizat cu luciditate, cu spirit critic, diversitatea mesajelor antisemite, nationaliste din spatiul cultural, politic si mediatic al Romāniei īn tranzitie. Fara sa deosebeasca īntre antisemitismul radical, cel profesat de Gh.Buzatu, I.Coja, C.V.Tudor, P.Goma sau I.C.Dragan si antisemitismul de centru (mainstream), autorul mai ca īl īnvinovateste pe G.Voicu pentru usurinta cu care se exprima cel dintīi. "Daca ma gandesc bine, scrie Mihaies, sinistra situatie de azi e reversul elucubrantei campanii demarate acum cativa ani de George Voicu si acolitii sai (sic!). Atunci, Romānia era denuntata pentru antisemitismul elitelor sale. Dar respectivul antisemitism exista doar īn mintea īnfierbantata a politologilor stangisti. Luni de zile, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Dorin Tudoran au fost terfeliti īn fel si chip. Cand am īndraznit sa-i atrag atentia unuia dintre maestrii de ceremonii ai acelui rusinos episod al vietii intelectuale din Romānia ca inventand antisemiti nu face decat sa-i cautioneze pe adevaratii antisemitii...".

Ceea ce nu pare sa īnteleaga M.Mihaies este ca militantismul civic sau politic pentru a combate extremismul de dreapta nu implica, īn nici un fel, tacerea atunci cand antisemitismul sau alte porniri discriminatoare īsi afla culcusul īn discursul elitei intelectuale.

Nu cred, de pilda, ca trebuie sa ramanem impasibili la negationismul lui N.Manolescu sau, mai grav, sa nu īl recunoastem. Īn virtutea logicii ca mesajul lui Vadim ar fi mai rau ca al lui Manolescu. Un rau nu īl exclude pe celalalt. Or, N.Manolescu, īnclinat spre relativisme si nuantari ce dilueaza continutul, ajunge sa considere ca M.Eliade doar "a cochetat cu legionarismul" (Romānia literara, 20 mai 1998), nu gaseste nimic fascistoid "īn tableta domnului Zamfir despre Maurice Papon" (Romānia literara, 12 august 1998). Preocupat obsesiv de opinia ca raul comunismului a fost mai mare ca raul fascismului, paradoxal, asemenea lui Vadim si Goma, īl apara pe negationistul Garaudy, autorul "Miturilor fondatoare ale politicii israeliene", carte ce i-a consacrat orientarea antisemita. Pentru Manolescu, Garaudy este martorul cel mai comod pentru a demonstra cum ca evreii nu accepta, īn afara Holocaustului, nici un alt genocid. Fapt pentru care, a gasit explicatia salvatoare criticul literar, gulagul nu ar avea locul ce i se cuvine īn istorie. "Cineva se teme ca pierde monopolul dezvaluirii crimelor contra umanitatii? O proba indirecta īn sprijinul banuielii mele este procesul intentat lui Garaudy īn Franta, care nu spusese ca nu a existat Holocaust, dar ca s-a facut un teribil lobby īn jurul lui. Ei bine, chiar pierderea monopolului asupra acestui fel de lobby se pare ca-i nelinisteste pe unii" (Romānia literara, 11 martie 1998). Īn sfīrsit, anul acesta, īn primavara, N.Manolescu, alaturi de alti confrati, a sarit īn doua randuri, o data īnainte de a fi citit cartea A. Laignel-Lavastine Cioran, Eliade, Ionesco:L'oubli du fascisme, pentru a minimaliza adeziunea doctrinara a lui Eliade si Cioran la legionarism.

Acelui segment al elitei intelectuale care mai are dificultati de mentalitate īn a īntelege tarele de spiritualitate ale culturii romānesti interbelice, īmi permit sa īi citez din H.Arendt. "Sub pretextul ratacirii artistice sau a naivitatii intelectuale, ar fi temerar sa ignoram lista impresionanta a oamenilor eminenti pe care totalitarismul īi numara printre simpatizantii sai, printre tovarasii de drum sau printre membri sai" (H.Arendt, Le systeme totalitaire, Editions du Seuil, Paris, 1972,p.50). A invoca un antisemitism mai dur, mai agresiv, asa cum face M.Mihaies, pentru a nega un antisemitism, poate mai nuantat, provenit dintr-un spirit cultivat, dar nu lipsit de prejudecati, nu face decat sa complice la nesfarsit dezbaterile despre antisemitismul din Romānia. Nu trebuie cred uitat nici faptul ca fiecare ipostaza a antisemitsmului are publicul sau.

Ordonanta de Urgenta, firesc, nu poate schimba mentalitati. Dar ea reprezinta un instrument posibil, alaturi de altele, pentru a favoriza constructia unui spatiu civic democrat, tolerant, deschis dialogului dar si asumarii proprii istorii. Daca nu va exista īnsa vointa politica de a definitiva demersul legislativ, de a īmbunatati continutul prevederilor si de a o transforma īn lege, Ordonanta de Urgenta 31/2002 va ramane expresia unei actiuni de conjunctura. Deocamdata efectul ei principal este unul de palmares politic.