|
Fast Forward sau viata de savant
de Felicia Waldman
V-ati întrebat vreodata cum se deruleaza viata unui savant? Multi dintre noi se gândesc cu oarece invidie la faima (si, de ce sa nu recunoastem, avantajele!) de care se bucura cercetatorii de renume international. Dar oare cum traiesc ei în realitate? Cât de usoara este viata lor? Sau mai pe sleau: care este costul faimei?.
În perioada 24 februarie – 1 martie s-a aflat în trecere prin tara, într-o scurta – dar productiva! – escala pe drumul spre Franta, Moshe Idel. Nascut la Târgu Neamt (spre satisfactia mândriei noastre nationale!) si emigrat în Israel la vârsta de 16 ani, Idel este astazi profesor doctor la Catedra Max Cooper de Gândire Evreiasca a Universitatii Ebraice si cercetator la Institutul Shalom Hartman din Ierusalim, fiind unul dintre cei mai cunoscuti si recunoscuti cercetatori ai Cabalei din lume, un adevarat revolutionar al domeniului, care a contribuit pe de o parte la popularizarea subiectului dincolo de granitele mediului stiintific, facându-l accesibil publicului larg, iar pe de alta la apropierea cercetarii academice universale de conceptia traditionala iudaica despre Cabala.

Surprinzator nu e, asadar, faptul ca este excedat de invitatii pentru a preda cursuri sau a tine conferinte si prelegeri la cele mai renumite universitati ale lumii, precum Yale, Harvard, Princeton si Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, ci tocmai faptul ca între doua drumuri mai gaseste totusi suficient timp pentru a scrie articole si carti de mare succes – ba mai mult, pentru a le promova. Acesta este si motivul pentru care a venit în tara: ca sa participe personal la lansarea celor mai recente traduceri ale operelor sale. Dupa Mesianism si Mistica si Hasidism: între Extaz si Magie (publicate la Editura Hasefer în 1996 si respectiv 2001), Cabala: Noi Perspective (publicata la Editura Nemira 2001) si Maimonide si Mistica Evreiasca (publicata la Editura Dacia în 2001), a venit acum rândul altor doua carti importante: Golem si Cabala si Interpretare.
Vizita lui Moshe Idel în România nu poate sa duca gândul decât la filmul acela celebru cu Sandra Bullock, Speed. Totul s-a petrecut într-un ritm ametitor: Golem (titlul original Golem: Jewish Magical and Mystical Traditions of the Artificial Anthropoid, 1990), publicata la Editura Hasefer în traducerea Rolei Mahler Beilis, a fost lansata miercuri 25 februarie la Centrul de Studii Ebraice “Goldstein Goren" al Universitatii din Bucuresti, în prezenta a peste 80 de participanti formând un mozaic bine asezonat – de la studenti si cercetatori pâna la personalitati culturale si reprezentanti ai mass-mediei. Lansarea a fost urmata de o conferinta în cursul careia autorul – un perfectionist – a prezentat, în stilul sau inconfundabil, incitând publicul, perspective noi asupra subiectului, descoperite dupa aparitia cartii.
Folosind prilejul oferit de vizita sa în tara, Universitatea din Bucuresti a decis sa-i faca o placuta surpriza si în dimineata zilei de joi 26 februarie, într-o impresionanta ceremonie organizata de Facultatea de Litere împreuna cu Facultatea de Filosofie, i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa, care se adauga astfel titlurilor similare acordate de alte universitati de prestigiu, între care (din nou motiv de mândrie nationala) si "Babes Bolyai" din Cluj (1998) precum si premiilor speciale primite de-a lungul vremii: Premiul EMET acordat de Primul Ministru al Statului Israel, Premiul Gershom Scholem pentru cercetare în domeniul Cabalei, acordat de Academia Israeliana de Stiinte Exacte si Umaniste, Premiul Literar Joel H. Cavior pentru studiul Gândirii Religioase, Premiul National Evreiesc al Cartii, Premiul Israel pentru excelenta în domeniul Gândirii Evreiesti, s.a. Dupa amiaza Moshe Idel a încântat pe din nou numerosii sai admiratori cu o a doua conferinta, o excitanta (honi soit qui mal y pense!) incursiune în Cabala si Eros, pe cât de erudita pe atât de amuzanta si plina de miez, demonstrând – accidental – cât de usor de înteles este filosofia!
În continuare, vineri 27 februarie "calatorul nostru" s-a deplasat mai aproape de zona natala, la Iasi, unde a avut loc lansarea celei de-a doua carti, Perfectiuni care Absorb: Cabala si Interpretare, (titlu original Absorbing Perfections: Kabbalah and Interpretation, 2002), publicata de Editura Polirom în traducerea lui Horia Popescu, eveniment organizat la Biblioteca Centrala Universitara cu participarea lui Alexandru Calinescu, Stefan Afloroaei si Nicu Gavriluta. Dar asta nu înainte ca autorul sa sustina si aici, la Universitatea "Al. I. Cuza", o conferinta despre "Cabala si practicile hermeneutice", spre deliciul publicului local din care nu au încaput în amfiteatrul facultatii de filosofie decât 120 de exemplare, seduse literalmente de subtilitatile si charisma sa într-atât încât, într-o imagine apocaliptica, cum studentii mai precauti (sau mai rapizi!) au "apucat" locuri pe scaune, profesorii au ajuns sa se înghesuie pe pervazuri si în picioare.

În cursul celor câteva zile petrecute în tara Moshe Idel a mai apucat sa acorde o serie de interviuri pentru TVR, Radio Iasi (despre "Cabala si traditia evreiasca din România", în emisiunea lui Aurel Bruma) si revista Cultura. Cele doua conferinte sustinute la Bucuresti vor fi la rândul lor publicate in numarul 4 al revistei Studia Hebraica a Centrului de Studii Ebraice "Goldstein Goren", care va aparea în decembrie 2004.
Iar de aici Moshe Idel a plecat la Paris, unde viata lui merge înainte în acelasi ritm – Speed 2!
- inapoi la pagina Evenimente -
|