Sponsorii RJH: B'nai B'rith International si Federatia Comunitatii Evreiesti din Romania
 Evenimente § Articole    english version            

IN MEMORIAM
Dr. Ing. Marcel SAPIRA

La inceputul lunii noiembrie 2006 ne-a parasit cel ce a fost Dr. ing. Marcel SAPIRA (1926 - 2006), distins filatelist, expert al perioadei clasice si post clasice romanesti.

S-a nascut in modestul, inundabilul, cartier Badalan din Galati. La 6 ani a fost dat la scoala primara din cartier. Acolo s-a nascut pasiunea sa pentru filatelie, spiritul Badalanului, lasand amprente de nesters asupra intregii sale vieti. Intre anii 1945 – 1950, a lucrat ca practicant si apoi maistru, in industria lemnului, in asezari mai mult sau mai putin izolate. In acei ani a luat cunostinta cu o serie de lucrari filatelice fundamentale ale perioadei interbelice. A absolvit in 1955 Institutul Politehnic Bucuresti, Facultatea de Electronica si Telecomunicatii. Dupa terminarea facultatii a lucrat ca inginer la Intreprinderea Industriala a Ministerului Postelor – IATC Clabucet si apoi ca proiectant / cercetator principal gradul II, la IPA Bucuresti. A devenit doctor inginer in anul 1968.

In filatelie, a fost atras de perioada clasica si post clasica. Apoi, odata cu aparitia stampilografiei lui Gr. Racoviceanu a facut o adevarata pasiune pentru obliterarile din perioadele mai sus citate. A avut, probabil, cea mai elaborata colectie de marci atipice, ERORI, VARIETATI, CURIOZITATI. Exponatul sau. „Marci postale romanesti imprimate partial” (un panou), a fost distins cu medalia de AUR si premiul memorial „Regele CAROL al II-lea” la Salonul Filatelic LILIPUT 2005.

A debutat in publicistica filatelica, în anul 1974, cu un articol publicat in revista Filatelia. A publicat peste 200 de articole, practic toate inedite. De asemenea a publicat 14 carti, grupate pe trei subiecte: marci post clasice romanesti (5 volume – emisiunea Paris,, emisiunile Bucuresti, marci post clasice romanesti emise in perioada 1890 – 1908); consecinte ale celor doua razboaie mondiale (4 volume – ocupatia franceza in Arad, C.M.T., DEBRETIN, emisiunile provizorii Cluj si Oradea, emisiunile provizorii din Transilvania de Nord); marci atipice (5 volume – erori, varietati de dantelura, varietati de culoare, imagine si pozitionare, varietati de supratipar, curiozitati).

A fost expert filatelic pentru Romania – perioada clasica si post clasica, bucurandu-se de aprecieri deosebite. A avut o vasta cultura filatelica, a dispus de un bogat material de comparatie si, de ce nu, a avut o totala independenta sociala si financiara. A fost, toata viata, un singuratic.

A murit cu regretul ca nu s-au initiat lucrarile pentru o MONOGRAFIE a marcilor postale romanesti, la care ar fi dorit sa colaboreze. A avut toate defectele unui roman dar si toate pacatele mentionate in VECHIUL TESTAMENT.

In urma cu 40 de ani, mi-a fost mentor filatelic. Lui Marcel, îi datorez ultima mea pasiune pentru studiul obliterarilor DAGUIN. Am sa-i dedic lucrarea bilingva româno – franceza pe care am sa o editez în legatura cu acest subiect.

Disparitia lui lasa in urma regretele celor care l-au cunoscut si apreciat.

Marcele, Dumnezeu sa te odihneasca in pace !

Sa-i fie amintirea binecuvantata !

Dan N. DOBRESCU, AEP

dand@rnc.ro



- inapoi la pagina Evenimente -

sus



Google