De Andrei Oisteanu
[ Articol apărut în revista "22", nr. 777, 25-31 ianuarie, 2005, p.9 ]

După 60 de ani

La 27 ianuarie 1945 soldatii sovietici intrau în lagărul nazist de exterminare Auschwitz-Birkenau. Socul a fost teribil. Imaginile erau de cosmar: stive de cadavre, camere de gazare, crematorii. Doar în acest lagăr au fost exterminati 1,1 milioane de oameni (mai ales evrei, dar si romi, detinuti politici, homosexuali etc.). Ziua de 27 ianuarie a devenit Ziua Internatională a Holocaustului. Unele tări (Italia, de pildă) au preluat această dată ca zi natională de comemorare a genocidului. Din motive pe care le-am prezentat cu alt prilej, Guvernul României a ales o altă dată, 9 octombrie, ca zi de comemorare a Holocaustului în România (vezi 22, nr. 761, 5 X 2004).

Ziua de 27 ianuarie este o zi cu o semnificatie deosebită inclusiv pentru România. În perioada 16 mai - 3 iunie 1944, din Transilvania de nord, aflată atunci sub ocupatie maghiară, au fost deportati la Auschwitz circa 150.000 de evrei. Dintre acestia, 130.000 au fost exterminati acolo. Semnificatia zilei de 27 ianuarie sporeste anul acesta, avînd în vedere faptul că se împlinesc sase decenii de la eliberarea lagărului. Cu acest prilej, presedintele României a fost invitat în Polonia să participe la comemorare, împreună cu alti lideri europeni (din Rusia, Franta, Germania, Austria s.a.). Este practic prima vizită oficială a lui Traian Băsescu în calitate de sef al statului.

Semnale pozitive

De curând, pe 18 ianuarie, luând cuvântul în fata ambasadorilor acreditati la Bucuresti, presedintele Băsescu s-a referit la această vizită în următorii termeni: "Săptămâna viitoare voi participa la ceremoniile comemorative de la Auschwitz, la marcarea celor 60 de ani care au trecut de la eliberarea lagărelor naziste. În acest context, vreau să spun răspicat că voi fi intransigent cu orice fel de manifestare extremistă, xenofobă sau antisemită si că nu voi tolera ca România să mai fie asociată cu gesturi de această natură. Voi sustine activitatea Comisiei Internationale de Studiere a Holocaustului si o prezentă serioasă a tării noastre în Grupul International de Reflectie pentru Holocaust. Actele de reparatie morală la adresa comunitătii evreiesti si initiativele în domeniul educatiei vor confirma sinceritatea abordării românesti în rezolvarea problemelor trecutului. Ne-am propus, de asemenea, să sustinem mai atent proiecte care să ofere sanse reale de muncă, de educatie, cetătenilor din comunitătile roma si vrem ca reusitele noastre să devină exemplu de conduită în Europa".

Sper să fie un semnal pozitiv pentru autoritătile românesti, care au obligatia de a veghea la respectarea legii. Pentru că, si în această privintă, România este sub zodia formelor fără fond. Sloganul României în tranzitie pare să fi devenit "Avem legi, dar nu le aplicăm". În contextul în discutie, mă refer la modul în care nu se aplică prevederile Ordonantei de urgentă 31/2002, privind "interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrsirea unor infractiuni contra păcii si omenirii". Potrivit ordonantei, astfel de manifestări se sanctionează penal. La art. 6, de pildă, se prevede pedeapsa cu închisoare pentru "contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia". Nu sînt un apărător fără rezerve al acestei reglementări. Cred că rolul educativ al profesorului este mult mai important decît cel punitiv al procurorului. Dar mai cred că, într-un stat de drept, legea trebuie aplicată.

Realităti negative

Nu iau acum în discutie înscrisurile anonime, cu autori greu de identificat: sloganuri graffiti de tip MOARTE TIGANILOR (text scris cu litere de-o schioapă, însotit de o zvastică, pe sediul central al PUNR, în buricul Bucurestiului, în Piata Universitătii) sau ANTONESCU - EROU NATIONAL (grafitti pe peretele exterior al bisericii din Piata Muncii din Bucuresti) sau ACHTUNG JUDEN! (scris pe zidul unei case din vechiul cartier evreiesc al Bucurestiului). Totusi, faptul că nu se iau măsuri imediate de stergere a unor astfel de inscriptii este si el simptomatic în ceea ce priveste nerespectarea legii. Vreau să mă refer anume la unele manifestări cu autori cunoscuti, fată de care autoritătile ar trebui să se autosesizeze:

Literatură rasistă si legionară

Este vorba despre cărti, brosuri si publicatii legionaroide (Puncte cardinale, Permanente, Măiastra, Noua dreaptă etc.), dar si de unele explicit legionare, care se lăfăie prin librării sau pe tarabe stradale. De exemplu, publicatia intitulată chiar Obiectiv legionar, "Revista Miscării Legionare", cum se auto-defineste. Ea este editată de Garda de fier - Legiunea Arhanghelul Mihail si are ca director chiar pe neo-căpitanul miscării, Serban Suru. Revista publică literatură legionară (de pildă, s-a reeditat Cărticica sefului de cuib, publicată de C.Z. Codreanu în 1933), fotografii cu legionari efectuînd salutul nazist, articole de negare a Holocaustului etc. etc. În numărul dublu de la sfîrsitul anului 2004, se publică cu comentarii un rezumat al raportului Comisiei Internationale de Studiere a Holocaustului, fiind numit "un raport criminal". "În fiecare sâmbătă, la sediul Miscării Legionare", se specifică pe coperta a doua, "se poartă discutii pe diverse teme. Intrarea liberă". În revistă se specifică adresa organizatiei, faptul că publicatia se distribuie prin RODIPET si că abonamentele se fac (nota bene!) prin oficiile Postei Române. Am verificat la postă si nu mi-a venit să cred. În "Catalogul pulicatiilor interne - 2005", la cap. 6 (Publicatii de comentarii, analiză si dezbatere a fenomenelor sociale si politice), la nr. 4846 se află revista Obiectiv legionar (cu un pret evident subventionat: 13.000 lei/număr). O publicatie, chipurile, onorabilă, printre alte publictii onorabile (în strictă vecinătate este înregistrată… revista 22).

Un caz insolit este cartea lui Paul Goma, Săptămîna rosie (28 iunie - 3 iulie 1940) sau Basarabia si evreii (Editura Vremea XXI, Bucuresti, 2004), care iese practic din orice tipologie. Goma nu se multumeste să fie, ca altii, negationist. El admite Holocaustul din România, dar îl motivează, îl justifică. O teorie atît de aberantă încît nici măcar nu este pedepsită de lege.

Emisiuni negationiste la TV

Astfel de talk-show-uri au loc de regulă la National TV sau la OTV ("acest Hyde-Park din pădurea mediatică românească", cum inspirat l-a numit Florin Gabrea), avînd adesea ca protagonist pe neobositul negationist de serviciu, Ion Coja. În această privintă, nu s-au sesizat nici măcar membrii Consiliului National al Audio-vizualului, altfel foarte vigilenti (si punitivi) în ceea ce priveste impactul asupra tinerilor a imaginilor cu elemente mult mai putin nocive (tutun, alcool, sex).

Bulevardul Ion Antonescu

Prin orasele patriei - Tîrgu Mures, Oradea, Cluj, Cîmpulung Muscel s.a. - sînt bulevarde si străzi care poartă numele maresalului Ion Antonescu. Magdalena Boiangiu mi-a spus recent că, pentru a ajunge de la hotel la teatrul din Tg. Mures, făcea un ocol pentru a nu merge pe Bulevardul Maresal Ion Antonescu. Pe acest bulevard, în fata garnizoanei se află un soclu care asteaptă bustul maresalului. La rîndul ei, Smaranda Enache mi s-a plâns că a trăit o situatie extrem de penibilă, atunci când a fost nevoită să meargă pe Bulevardul Ion Antonescu pentru a ajunge la monumentul ridicat în memoria victimelor Holocaustului din Tg. Mures. În astfel de cazuri, vina apartine autoritătilor din administratia locală. Este de mirare faptul că, la peste sase luni de la decesul epocii funariote, primarul democrat Emil Boc nu a considerat cu cale să schimbe denumirea străzii Ion Antonescu din Cluj.

Bustul maresalului

În unele locuri din spatiul public continuă să existe monumente reprezentîndu-l pe Ion Antonescu. E vorba, de pildă, de bustul de lîngă biserica "Sf. Constantin si Elena", din Piata Muncii, ctitorită de maresal la începutul anilor '40. Fără să aibă avizul Comisiei Nationale a Monumentelor, bustul a fost ridicat cu fonduri alocate de Iosif Constantin Drăgan. El a fost inaugurată prin 1999, în prezenta lui C.V. Todor (care, ca românul impartial, a ridicat ulterior o statuie lui Itzhac Rabin) si a generalului Mircea Chelaru (pe atunci seful Marelui Stat Major, acum presedintele PUNR). După aparitia Ordonantei 31/2002 s-a apelat la o solutie ridicolă, dar conformă cu legea: bustul maresalului a fost acoperit cu un "sarcofag" de tablă (modelul Cernobîl). Asa arăta încă monumentul la sfîrsitul anului 2004. Ulterior, în preajma Crăciunului, cutia de tablă a fost îndepărtată. Deputatul Aurel Vainer, reprezentantul în Parlament al comunitătii evreiesti, a înaintat un protest oficial Primăriei Sectorului 3, Primăriei Capitalei si Parchetului General. Un protest similar a fost depus si de Centrul de Monitorizare si Combatere a Antisemitismului în România.

În concluzie, vreau să spun că vizitele mediatizate ale înaltilor demnitari la locuri de comemorare a victimelor Holocaustului (cum este Auschwitz-ul) sînt bine venite, avînd o puternică încărcătură simbolică. Dar dacă nu sînt dublate acasă de măsuri practice, de ecologie morală si legală, ele riscă să rămînă simple gesturi de fatadă.