Romania este o tara tanara, independenta incepand cu 1877, care are insa o istorie bogata si complexa. De fapt, situarea sa geografica – "la portile Orientului", dupa cum scria Raymond Poincarré – a impiedicat poporul roman sa aiba un stat unificat timp de secole. Acest popor este considerat de majoritatea istoricilor romani ca avand o origine daco-romana (vechii locuitori ai Daciei s-au amestecat cu colonistii romani).

Tara este formata din trei teritorii istorice principale – Muntenia, Moldova si Transilvania – care au fost multa vreme ravnite si chiar ocupate de marile imperii care vizau europa. Romanii si bizantinii in Antichitate, apoi imperiile otoman, austro-ungar si rus s-au folosit de teritoriile populate de romani pentru a-si urmari strategiile expansioniste.

Primele doua regiuni (Muntenia si Moldova) s-au unit in 1859 si au format Romania, sub influenta Frantei, mai precis, a lui Napoleon III. Celelalte doua (Transilvania si Basarabia) li s-au alaturat in 1918, formand "Romania Mare". Basarabia a fost insa pierduta la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Romania are in prezent cinci vecini: Bulgaria (la sud), Serbia (la sud-vest), Ungaria (la nord-vest), Ucraina (la nord si la nord-est) si Republica Moldova (la est, in mare parte romanofona).

Diferitele ocupatii au fost legate de razboaiele teritoriale purtate intre marile imperii. In cazul invaziilor otomane, de exemplu, Romania reprezenta, dupa Bulgaria, a doua tara ce trebuia traversata pentru a lupta cu Imperiul Austro-ungar. Apropierea de Imperiul Rus si deschiderea la Marea Neagra si spre Polonia faceau din Romania un loc strategic de prima mana.

Aceste miscari au influentat puternic tara si cultura, iar limba este cea mai importanta dovada a acestui lucru: de origine latina, ea a integrat si un anumit numar de cuvinte slave, turce sau ruse, datorita evenimentelor evocate mai sus. Arhitectura este si ea o marturie remarcabila a trecutului Romaniei. Astfel, se pot intalni orase medievale "nemtesti", ca Sibiu si Sighisoara, in care au trait colonistii germani, orase "austriece", ca Timisoara (care a fost multa vreme numita "mica Viena"), sau orase "unguresti", cum ar fi Cluj-Napoca. Cultura si modul de viata poseda si ele acest caracter multietnic, insa aici e mai dificil de evaluat ponderea distincta a fiecareia dintre influentele straine.

Se poate observa ca anumite regiuni au fost populate uneori in proportie de peste 40% de populatii neromanesti. Este cazul Transilvaniei, regiune care a ramas multa vreme sub tutela Ungariei si care este revendicata ca atare. Si religia crestina (in mare majoritate ortodoxa), dominanta in Romania, a jucat un rol important in orientarea culturala pe care a luat-o tara.

Desigur, identitatea unei natiuni este intotdeauna rezultatul factorilor istorici. Totusi, specificitatea Romaniei este data, dupa exemplul Poloniei, de amplasarea sa deosebit de strategica.

Daca vrem sa avem un bilant recent al "trecerilor" pe care le-a cunoscut Romania, trebuie sa privim ultimul recensamant, din 2002. Potrivit acestuia, 89,5 procente din populatia actuala sunt romani "originari din Romania". Cele 10,5 procente de straini (legislatia face diferenta intre romanii etnici si straini, care sunt considerati ca atare) sunt alcatuite in majoritate din tigani, germani, unguri, tatari si... din 9.000 de evrei. Acest ultim numar ne poate face sa credem ca, in Romania, comunitatea evreiasca a fost intotdeauna redusa. In realitate insa, el reprezita tot ce a mai ramas din una dintre cele mai mari comunitati evreiesti din Europa secolului al XIX-lea si pana la inceputul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Era a treia ca numar de membri, dupa cea din Polonia si cea din Rusia. Situatia actuala a comunitatii este atat rezultatul Holocaustului (care a decimat mai mult de 40% dintre membrii ei), cat si rezultatul emigrarii masive provocate de tirania comunista, care vedea in aceasta comunitate un inamic. Regimul dictatorial, favorabil la inceput minoritatilor (care vedeau in el un mijloc de supravietuire), a virat rapid catre un nationalism exacerbat.

Populatia evreiasca a tarii (redusa astazi la o proportie simbolica), religioasa prin traditie si inzestrata cu un puternic simt al apartenentei culturale, a lasat in urma sa o insemnata mostenire. Acest patrimoniu istoric a fost construit in decursul secolelor de prezenta evreiasca pe teritoriile romanesti si poarta amprenta acestor teritorii.

Obiecte si morminte descoperite de arheologi atesta o prezenta evreiasca incepand cu sec. I al erei crestine. Ei au venit in aceste locuri in urma trupelor romane care ocupasera Dacia. A fost o prezenta temporara si se pare ca nu a avut nici un impact asupra tarii.

Populatia evreiasca a Romaniei, asa cum se prezenta la sfarsitul Primului Razboi Mondial, era un amestec de imigranti veniti din Europa de Vest (Germania, Boemia, Ungaria), de Nord (Polonia), si, mai tarziu, de Sud (Imperiul Otoman). Romania a inceput sa fie populata de evrei in sec. al XIV-lea.

Primii evrei, sositi in jurul anului 1367, fugeau din Ungaria, de unde fusesera expulzati. S-au raspandit in Muntenia, unde au ramas pana au fost persecutati si/sau asasinati, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. In sec. al XVI-lea, sefarzi (evrei de origine spaniola sau, mai larg, din tarile Africii de Nord) care locuisera in Imperiul Otoman pana atunci, s-au stabilit si in Muntenia si Moldova. Erau negustori trimisi de sultani pentru a face comert sau care se stabileau la curtile domnesti pe parcursul calatoriei lor pe ruta comerciala de ducea in Polonia si Lituania. In aceasta epoca, se intalnesc comunitati importante in orase ca Iasi, Suceava sau Siret. De altfel, existau numerosi evrei diplomati sau medici. Ei erau atasati la curtile domnesti si asigurau mentinerea relatiilor cu teritoriile vecine. In 1867, Romania numara cca. 130.000.

In fine, o populatie insemnata de evrei maghiarizati a fost integrata Romaniei in urma anexarii Transilvaniei, teritoriu recuperat la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Astfel, populatia evreiasca depaseste, la inceputul sec. al XX-lea, 800.000 de suflete. Timp de sase secole, au existat doua comunitati evreiesti in Romania: askenazii, veniti din Europa, si sefarzii, veniti din Turcia. Ambele comunitati au stiut sa-si pastreze specificul (de exemplu, maniera de oficiere a serviciului religios, obiectele rituale sau arhitectura sinagogilor).

S-au dezvoltat mai ales in Moldova (in 1930, pana la 50% din evreii de aici locuiau in Iasi si 30% - in orasele Bucovinei) si in regiunea Maramuresului (situata in Transilvania), unde evreii reprezentau mai mult de 20% din populatia urbana in 1930.

Inainte de sfarsitul sec. al. XIX-lea, evreii, ca majoritatea minoritatilor prezente in tarile Europei Centrale si de Est, nu aveau drepturi reale. Depindeau de bunavointa suveranilor, care puteau sau nu sa le-o acorde. Aveau mari dificultati in a accede la posturi politice si la profesii liberale, ca si in obtinerea nationalitatii romane. Marea majoritate nu aveau inca aceasta nationalitate la inceputul sec. al XX-lea. Desi Franta, Anglia sau Austria dadusera deja drepturi evreilor "lor", Romania nu a inceput sa se gandeasca la "chestiunea evreiasca" decat la sfarsitul secolului.

Revolta din 1848 impotriva Rusiei pare sa aduca o evolutie. Aceasta incepe prin proclamarea de catre insurgenti a egalitatii civice a minoritatilor si se continua cu Tratatul de la Paris din 1858, care cere puterii romane sa transforme aceasta egalitate proclamata intr-un fapt. Aceste drepturi nu au intrat insa in vigoare. Dimpotriva, persecutiile impotriva evreilor se intensifica in timpul domniei lui Carol de Hohenzollern. Antisemitismul, deja prezent de-a lungul secolelor (in principal sub forma anti-iudaismului), cunoaste acum o amploare fara precedent.

Tratatul a inceput sa fie aplicat abia dupa Primul Razboi Mondial (la care evreii au participat activ). La sfarsitul acestei conflagratiei, din care Romania a iesit mai puternica decat oricand (devenind Romania Mare visata de atata vreme), evreii sunt gratificati cu drepturi deosebite pentru patriotismul de care facusera dovada. Astfel, in perioada interbelica, comunitatea cunoaste un dinamism iesit din comun.

Dar evreii nu au asteptat Primul Razboi Mondial pentru a isi face un loc in istoria romaneasca. De la jumatatea sec. al XVII-lea si pana la cel de-Al Doilea Razboi Mondial, comunitatea s-a aratat foarte dinamica. Ea ocupa un loc important in tara. Prezenta evreiasca in orase era ridicata, asa cum o dovedeste recensamantul din 1899, care releva o populatie urbana evreiasca in proportie de 30%, fata de 1% in mediul rural. Aceasta proportie era si mai ridicata in orase ca Falticeni (57 procente din populatia totala erau evrei), Dorohoi (53,6%) sau Iasi (50,8%).

Si din punct de vedere economic, locul ocupat de evrei este considerabil. Dupa statisticile din 1904, cota evreilor in comert este de 20,4%. In orasele (citate anterior) in care sunt prezenti in numar foarte mare, detin adesea mai mult de 70% din negoturi. De asemenea, sunt vizibili in profesiile liberale (pe care aveau dreptul sa le practice, cum nu era cazul cu numeroase alte meserii). De exemplu, 38% din medicii care profesau in 1904 erau de religie iudaica.

Aceasta omniprezenta in domeniile comercial si al profesiilor liberale se explica prin locul acordat acestei minoritati de la sosirea in tara, cat si prin drepturile lor limitate, acordate dupa cum le era suveranilor voia. Insa acestea nu i-au impiedicat pe membrii comunitatii sa se dezvolte potrivit unei dinamici care este perceptibila pana la cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Acesta este momentul in care putem sa plasam "sfarsitul" formidabilei vieti a comunitatii evreiesti din Romania. Dupa cum se stie, evreii s-au aflat in linia intai a acestui razboi.

In Romania, guvernul epocii, condus de "maresalul" Antonescu, a avut un comportament contradictoriu fata de evrei. In primii ani, ei au fost masacrati de legionarii miscarii de trist renume "Garda de fier", grupare fascista autorizata de conducatorul Statului (Antonescu) sa infaptuiasca actiunile pe care le dorea. Fara vreo indicatie de la nazisti, acesti barbari au organizat pogromuri (ca cel de la Iasi) si deportari (in Transnistria). Apoi, incepand cu 1944, evreii au fost protejati de guvern, care nu a mai rezistat multa vreme, fiind rasturnat de Regele Mihai.

Noul sef al Statului (Regele Mihai, el insusi expulzat de comunisti mai tarziu), fiind contra ideilor puse in practica de maresalul Antonescu, intoarce armele impotriva puterilor Axei, alaturandu-se Aliatilor. Totusi, bilantul este tragic: mai mult de 40% din populatia evreiasca fusese deja asasinata (dupa estimari, in jur de 350.000-450.000 de persoane dintr-un total de 850.000-900.000).

Ca urmare a acestor ani sumbri, evreii s-au gandit sa se alieze cu comunistii. Credeau ca acestia le vor lua apararea. Au fost insa repede dezamagiti, cum o arata rasturnarea de situatie pe care a reprezentat-o condamnarea grupului de evrei comunisti Patrascanu (1954). A inceput atunci o emigrare masiva spre Israel (dupa ultimele recensaminte, exista cca. 400.000 de israelieni de origine romana). Astazi, comunitatea evreiasca din Romania numara, asa cum o arata recensamantul din 2002, mai putin de 10.000 de suflete.

Totusi, sufletul poporului evreu, foarte prezent in sec. XVII-XIX, nu a disparut inca din societate. Poti sa-ti dai seama de asta vizitand orasele unde au trait evrei: cimitire, locuinte si sinagogi au ramas ca marturii ale istoriei lor.

Pe parcursul celor sase secole de viata in Romania, evreii au construit si dezvoltat un important patrimoniu. Sinagogile si cimitirele sunt principalele marturii ale acestei prezente si a sfarsitului ei tragic. Starea in care subzista acestea ne aminteste ca in Romania a existat o comunitate evreiasca importanta si ca disparitia ei este de actualitate.

A lasa sa dispara in acest fel o parte din istoria tarii si a Europei ar duce la o pierdere enorma pentru patrimoniul istoric si memoria continentului. Aceasta ar constitui si o victorie a celor care au dorit disparitia evreilor. Prezenta comunitatii evreiesti reprezinta o parte din istoria europeana, ilustrand felul in care traiau minoritatile inainte de mijlocul sec. al XX-lea.

Sa remarcam ca Franta, tara care a contribuit cel mai mult la crearea Romaniei ca stat, a avut intotdeauna o mare influenta in sprijinirea minoritatilor, in intreaga Europa (inclusiv in Romania) sau in Africa de Nord. Ea a incurajat guvernele sa lupte impotriva gruparilor antisemite si a aparat diversele grupuri etnice prin votarea unor legi specifice. Ca urmare a cererilor ei, Romania a acceptat sa ratifice Tratatul de protectie a minoritatilor inclus in Tratatul de la Paris din 1858. Din pacate insa, acesta nu a fost aplicat niciodata.

Aceasta mostenire este la fel de prezenta si in planurile intelectual si artistic. Exista o certa influenta evreiasca in diferite forme ale artei si literaturii romanesti.

Astfel, un numar de personalitati nascute in familii evreiesti din Romania au jucat un rol considerabil in arta si literatura occidentala de la inceputul si mijlocul sec. al XX-lea. Ele au transpus in diferite forme de expresie intreaga inspiratie dobandita in tara lor de origine. De asemenea, au purtat aceste opere in intreaga lume si au adus Romaniei un plus de recunoastere internationala.

Acesti artisti si intelectuali si-au pus amprenta in domenii dintre cele mai variate: pictura, literatura, lingvistica sau arhitectura. Cei mai renumiti sunt fara indoiala:

Numerosi altii, ca Mihail Sebastian, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Lazar Saineanu sau Alexandru Graur au scris, au pictat sau au gandit operand un melanj subtil intre cultura lor religioasa si cultura tarii.

Evreii din Romania au influentat si viata evreiasca, creand primul teatru idis din lume (in 1876, la Iasi – activeaza si astazi), variate ziare confesionale si compunand muzica traditionala. Au jucat un rol important in crearea Statului Israel prin fondarea a doua dintre cele mai vechi localitati israeliene. Este vorba de Rosh Pina (1878) si de Zikhorn Ya’akov (1882).

Pentru a ilustra acest dosar, vom prezenta unul dintre elementele semnificative al mostenirii lasate de poporul israelit in Romania. Este vorba de o sinagoga in pragul ruinei. Edificiul religios infatisat mai jos reprezinta cu fidelitate starea actuala a patrimoniului comunitatii evreiesti. Este situat in Timisoara, locul in care a inceput revolutia din 1989. Orasul, situat in vestul tarii, in judetul Timis, este aproape de granita cu Ungaria si cu Serbia. Este supranumit "mica Viena". Arhitectura are influente austriece si unguresti.

Sinagoga a fost inaugurata in forma sa actuala la 3 septembrie 1899, de catre comunitatea evreiasca din cartierul Fabric (al carui nume l-a si imprumutat) si de primarul din vremea aceea al Timisoarei (Carol Telbis). Planurile au fost realizate de un arhitect budapestan, Leopold Baumhorn. Constructia a fost incredintata antreprenorului Josef Kremmer, originar din Timisoara. Arhitectura este influentata de ceea ce se facea in Franta la vremea aceea. Evreii voiau sa arate prin constructii impunatoare ca sunt in sfarsit liberi in propria lor tara. Stilul ecleziastic si prezenta unei orgi indicau buna integrare a comunitatii evreiesti in societatea romaneasca ortodoxa.

Cladirea a inlocuit o alta constructie mai redusa, care ar fi fost inaugurata, dupa unele surse, fie in 1838, fie in 1841. Evreii cartierului au venit sa se roage in acest loc vreme de mai bine de un secol si jumatate, iar sinagoga aproape ca a supravietuit razboiului si trecerii timpului.

Astazi este inchisa. Starea ei reprezinta un pericol prea mare pentru firava comunitate (estimata la cca. 300 de suflete) care vine sa se roage de sarbatori si pentru credinciosii care se vad la rugaciunea saptamanala (vreo zece). Astazi este folosita o mica sala in care se tineau probabil cursurile religioase la inceputul secolului; este mai bine adaptata numarului de participanti.

Fundatia incepe sa cedeze timpului, umezeala se infiltreaza fara dificultate in acoperisul care nu mai e impermeabil. Podeaua se surpa si din tavan cad bucati de piatra. Opera, somptuoasa, se afla azi intr-un real pericol de disparitie.

Comunitatea evreiasca din Romania, care se straduieste sa supravietuiasca prin ajutoare externe, nu mai dispune de mijloacele necesare intretinerii tuturor bunurilor lasate de strabuni, fiind fortata sa lase o mare parte din ele in voia sortii. Romania, care se straduieste in primul rand sa-si rezolve dificultatile economice, nu are nici timp, nici bani de consacrat salvarii unor asemenea comori istorice.

In acelasi oras, comunitatea nu putea intretine trei sinagogi, asa ca a donat municipalitatii una dintre ele, clasificata monument istoric. Primaria intentioneaza sa o transforme in sala pentru orchestra filarmonica. Cu toate acestea, s-au scurs mai multi ani de la aceasta donatie fara sa se faca nimic. Se pare ca prioritatile sunt in alta parte.

Un bilant trist pentru un simbol care apartine tuturor celor care nu vor sa uite de ororile Holocaustului si de distrugerea evreilor Europei. Merita sa ne intrebam daca in tarile in care evreii au cunoscut cele mai grele orori va ramane ceva care va putea sa stea marturie sau macar sa ne ofere posibilitatea sa ne amintim despre oroarea absouluta a acestui razboi in special si a razboiului in general.

Ceea ce ramane din sinagogile din Romania nu mai poate fi considerat ca tinand de religie, atat de mic este numarul evreilor. In cele mai multe dintre sinagogile care nu au disparut (inca), nu mai vine sa se roage nimeni. Ele au devenit o mostenire universala, proprie intregii Europe. Reprezinta o datorie de memorie pentru noi toti, europenii. Sa le lasam sa dispara, ceea ce se va intampla in scurt timp daca nu se face nimic, ar duce la o pierdere enorma pentru patrimoniul nostru.

Cand nu va mai fi nimeni care sa poata povesti ceea ce s-a petrecut, vom putea sa ne intrebam vazandu-le (in speranta ca inca mai pot fi salvate): De ce stau aici aceste edificii impunatoare, mai vechi de un secol in majoritatea lor? Ce reprezinta ele? Nu e un contrast intre ele si comunitatea evreiasca (daca ea mai exista), atat de redusa? De ce sinagoga aceasta din sec. al XIX-lea mai exista, iar cei care au construit-o (sau o parte insemnata din descendentii lor) nu mai sunt aici?

Emmanuel DYAN
e.dyan@ifrance.com