Investigatii arhivistice si arheologice, initiate cu aproximativ doua decenii in urma, incep sa dea roade. Carturari inimosi - bucurandu-se de intelegerea si sprijinul Sef Rabinului de atunci, dr. Moses Rosen - s-au implicat in sustinute campanii de cercetare, in vederea valorificarii bogatului patrimoniu de spiritualitate evreiasca inflorita pe teritoriul tarilor romanesti, in stranse relatii cu izvoarele autohtone de cultura si civilizatie. Rezultatele spectaculoase puteau fi intrevazute inca de la primele comunicari de date si interpretari. Semnalul era dat de Paul Petrescu, intr-un studiu ("Istorie si simbolistica") publicat in "Secolul 20", 282-283 (nr. 6-7/1984), cu o larga deschidere etnografica, dar ilustrat cu reproduceri - de-a dreptul senzationale, la acel moment - dupa stele funerare din vechi cimitire evreiesti, mai ales amplasate in partile de sus ale Moldovei (Husi, Bacau, Siret). Acum, cimitirul medieval evreiesc din Siret formeaza obiectul unui monumental volum (Dainuire prin piatra), datorat eruditului istoric Silviu Sanie, editat de "Hasefer".

Starea actuala, modesta, a localitatii nu-i anuleaza faima istorica de fosta resedinta domneasca, pentru scurta vreme, la mijlocul secolului al XIV-lea. Chiar dupa ce domnii Moldovei si-au mutat cetatea de scaun la Suceava, prin Siret au continuat sa treaca importante cai comerciale, ceea ce presupune si o sustinuta circulatie umana. Negustorilor de tot felul li s-au adaugat, sub impactul expansiunii poloneze spre tinuturile Galitiei, numerosi peregrini, dintre care, nu putini au fost evrei. Dovezile constituirii lor, la Siret, intr-o solida comunitate au ramas incrustate in pietrele de mormant, randuite acolo din mosi-stramosi, pentru a vorbi viitorimii. Unele au rezistat intemperiilor de aproape trei secole. Degajate cu grija de sub depunerile vremilor, eliberate din hatisuri, inventariate meticulos, vin sa rasplateasca din plin, copios, truda cercetatorului si sa-i uimeasca pe cei care iau act, in prezent, din reproducerile fotografice, de expresivitatea lor exceptionala. Dupa sute de ani, limbajul inscriptiilor lapidare continua sa evoce un stil de viata, credinte si ritualuri omogene, un grad inalt al respectului de sine, admirabil cristalizat in cizelura artistica a fiecarei litere si a fiecarui motiv armonios daltuit, cand si piatra parca se lasa modelata, convinsa, fascinata de substanta traditiei harazite a lega generatiile intre ele. Pare seaca insiruirea de formule stereotipe, transcrierea epitafurilor, in numar de aproape 350, dar repetarea acelorasi vorbe ("fie-i sufletul cuprins in legatura vietii vesnice"), la 1761, la 1801, ca si la 1831, tradeaza un sentiment al continuitatii, transmis din tata in fiu, echivalentul acelor convingeri adanci si unitare, obtinute prin educatia in spiritul Torei si al Talmudului. De aici si respectul aratat invataturii si, implicit, celor ce transmit cultul cartii: "Aici este inmormantat invatatul in ale Torei, alesul, piosul, binefacatorul, invatatul nostru, domnul Beniamin, prieten, cel care va sta in locul de onoare in bine...". Judecand dupa frecventa inscriptiilor de acest tip, se poate deduce ca Siretul de altadata a gazduit o viata intensa a spiritului, in respectul unor exigente morale, de natura a fi podoaba si garantie a memoriei decedatilor. Epitetele ornante in uz au, cu predilectie, o incarcatura etica ("barbatul integru si drept", "minunatul, piosul, tatal binecuvantat", "femeia importanta si modesta"). Interesante sugestii deriva din onomastica folosita. Izbeste marea varietate de nume. Semnificativa este prezenta obsesiva (de pilda, Abraham, David, Dov, Mose, Leib, Meir, Ithac, Josef), ca si acelea unicat (de ex.: Gad, Dvora, Kiva). Toate ilustreaza o vie inventivitate onomastica. S-ar putea specula indelung in jurul numelor alese, daca le asociem si cu reprezentarile figurative ce insotesc inscriptiile. Asupra ornamenticii in sine raman de adancit explorarile. Exista in ele o latura sacra, dar si una laica, unde rasar elemente eterogene, datorate influentelor de mediu sau chiar din partea celor ce executau lucrarile, adesea mesteri crestini, care nu se sfiau sa introduca elemente de sorginte folclorica romaneasca (fapt remarcat de Paul Petrescu).

Aria reflectiilor merita sa fie extinsa. Silviu Sanie alcatuieste o harta a cimitirelor evreiesti notabile, in numar de 60, ce acopera intreaga Moldova, de la Darabani la Focsani. Evidenta debuteaza, asadar, in locurile copilariei lui Fundoianu, trece prin Dorohoiul natal al lui Calugaru si Sasa Pana, prin Piatra Neamt, de unde era originar Victor Brauner, ca sa ajunga la Moinestii lui Tristan Tzara. Aceleasi locuri s-au impregnat de disputele hasidismului si au fost, in acelasi timp, benefice pentru nasterea avangardei artistice. La intrunirile cercului iesean "Licht", traditia cu contestatia se aflau, deseori, fata in fata. Confruntarea s-a dovedit fertila, cu consecinte pana astazi.

Geo Serban