Henri Wald - 80
Wald - ca stare de spirit
In urma cu un an, Henri Wald a inregistrat, pentru Centrul de Istorie Orala al Radiodifuziunii Romane (C.I.O.), un interviu in care povesteste pe larg viata sa. Interviul a fost condus si inregistrat de doamna Mariana Conovici, redactorsef al C.I.O. Publicam in aceasta pagina cateva fragmente inedite din materialul pus, cu amabilitate, la dispozitia noastra de dna Mariana Conovici.
Reflectii la propria biografie
O copilarie vizavi de Baraseum
M-am nascut la 31 octombrie 1920... as putea spune ca sunt oarecum oltean"... pe strada Olteni, la marginea ghetoului evreiesc, nu departe de teatrul Baraseum, intr-o odaie a carei fereastra dadea spre teatrul Baraseum. Si ceea ce este si mai curios este ca m-am nascut intr-o casa unde n-a existat niciodata nici o carte! Parinti foarte modesti, vanzatori comerciali. Amandoi la doua magazine pe Lipscani, vizavi... de fapt asa s-au cunoscut, s-au si casatorit si au facut si isprava care poarta numele meu! De abia la 16 ani, dupa ce profesorul meu Virgil Bogdan - fiul lui Bogdan Duica - intr-o lectie pe care o tin minte: "Fluxul constiintei in filosofia lui Henri Bergson", am fost "filoxerat" - cum spun unii - de pasiunea filosofiei. Sa fie asta o programare genetica care trebuia declansata de cineva, sa insemne asta vocatie? Nu stiu asta! Numai cititorii mei vor putea sa constate daca a fost vocatie sau numai o simpla inclinatie sau o simpla... predilectie pentru treaba asta. Parintii mei au fost oameni foarte cumsecade, care m-au iubit foarte mult, care m-au crescut cat au putut ei de bine, la nivelul lor de educatie si de cultura, dar iubitori de cultura si de carte‚ in nici un caz... chiar usor speriati de cultura si de carte, asa ca nu numai ca nu m-au incurajat, ci chiar ar fi putut sa ma descurajeze nelinistea lor in fata unei cariere care nu se potriveste, in general, cu un tanar evreu [...].
M.C.: - Inevitabil, domnule Wald, va intreb cum a trecut razboiul peste familia dumneavoastra si peste dumneavoastra‚ in mod deosebit! Mi-ati vorbit - si stiam si dinainte - despre orientarea dumneavoastra marxista. Cum v-ati apropiat de stanga? Am pus mai multe intrebari, desi nu e foarte bine, dar cred ca pe undeva se leaga...
Idolii mei
H.W.: - Eu m-am apropiat de miscarea comunista prin "Ajutorul rosu", cam prin 1943, cand, la munca obligatorie, am intalnit pe cineva care intre timp a disparut, si care mi-a vorbit despre asta, care mi-a dat si o carte si, pe urma, am cautat si eu, Karl Kautsky despre Marx, monografia lui Franz Mehring despre Karl Marx si a inceput sa imi placa. Aveam 21 de ani... cum as spune dupa Noica: "Dar idolii tai care au fost?" Pana atunci idolii mei au fost: in primul rand - si continua sa fie intact si astazi - Titu Maiorescu, autorul meu preferat la bacalaureat, o minte nu numai stralucita... poate cea mai puternica si mai influenta si mai decisiva personalitate din istoria culturii romane. Nu cred ca este inca pretuit la justa lui valoare! Enorm! L-am citit si recitit de multe ori, pana in zilele noastre, inclusiv in zilele noastre! Pe urma, pe filosofii romani, pe Mircea Florian cred eu cel mai profund filosof pe care l-a avut istoria, Romania, filosofia romaneasca, pe Lucian Blaga, pe care, in ciuda dezacordului meu fata de gandirea lui de dreapta l-am citit cu mare pasiune, cu mult interes, dar si cu mult folos - m-a invatat nenumarate lucruri, printre care uriasa, decisiva valoare a metaforei in geneza si dezvoltarea culturii [...].
Pe Dinu Noica l-am cunoscut printr-o carte, cum e cu metafizica lui si apoi l-am cunoscut bine si am ramas in relatii, realmente de prietenie sau de amicitie, daca prietenie e prea mult, el fiind mai valoros decat mine... Relatiile lui cu mine au fost, pana la moartea lui, destul de apropiate; am fost de vreo doua ori si la Paltinis... eu ma deplasam deja mai greu, dar cand venea in Bucuresti imi dadea telefon si venea... Se aseza in fotoliul asta care era acolo si ne certam pe anumite chestii de pe pozitiile noastre. El a murit - dupa parerea mea - cu o conceptie de dreapta in sensul acesta, nu in sensul vulgar, politic, iar eu ma pregatesc sa fac acelasi lucru cu o conceptie de stanga! Am incercat sa dau exemplu impreuna cu el ca putem fi foarte buni prieteni, ca diferenta nu insemneaza ierarhie, ca divergenta nu inseamna dusmanie. Ne e foarte greu sa convingem oamenii care sunt mai degraba dispusi la "atac la persoana". Nu suntem in stare sa polemizam sau chiar sa scriem pamflete nejignitoare! Asta dovedeste inca nivelul culturii noastre care trebuie prin eforturile noastre, ale tuturor, sa fie depasit!
In legatura cu intrebarea dumneavoastra: cum a trecut acest razboi - mai ales ca evreu - peste mine, pot sa spun ca, spre deosebire de ce-am aflat ulterior, jenant de bine! Ma simt rusinat ca am avut privilegiul sa fiu aparat - nu stiu pentru ce merite - de prietenii mei [...]. Am fost, in timpul rebeliunii, anuntat de unul dintre ei, cu o zi inainte...
M.C.: - Povestiti-ne acest amanunt...
Tentatia de a parasi tara? Niciodata!
H.W. - ...Mi-a zis: "Pleaca de acasa, ia-ti parintii, fugi si ascunde-te undeva!". Atat! Asa am si facut! Numai ca unul dintre prietenii mei, Nelu Mihailescu, capitan de jandarmi a aflat - dar eu nu stiam ca a aflat... numai ca am auzit la un moment dat impuscaturi la parterul casei unde ma ascunsesem, la o prietena de-a mea, pe Calea Calarasi. M-am cam speriat, ca am zis ca astia sparg usa, ma gasesc [...], o patim cu totii... Nu, nu erau ei cei care trageau! Era Nelu Mihailescu care a venit cu jandarmii lui si cand s-au apropiat de casa, a tras in aer si i-a gonit! De unde sa stiu eu ca el va sta toata noaptea in fata imobilului in care eu m-am ascuns! [...] Sigur ca toate umilintele generale le-am patit si eu, dar nu special: am fost dat afara din liceu... adica terminasem, dar nu mi-am putut da bacalaureatul... Uitasem sa va spun ca am fost repetent de doua ori, in clasa intai primara si intr-a opta de liceu. A trebuit sa ma duc la un colegiu evreiesc, unde l-am avut profesor pe Mihail Sebastian, pe Isac Brucker - la logica. A trebuit sa fac munca obligatorie... Am fost hamal in gara Obor, unde descarcam saci, saci de zahar... Numai ca plouase foarte tare si sacii erau imbacsiti de ploaie, erau plini si, cu fizicul meu, care nu era mult mai herculean decat acum, nu puteam sa duc in spate 100 de kilograme de la tren pana la depozit. Si acolo am fost alintat de niste evrei solizi, care pe urma au plecat in Israel si, cu devotamentul, cu soliditatea si cu eroismul lor, au construit ceea ce se numeste "minunea" veacului nostru, Statul Israel.
M.C.: - Va intreb daca nu ati simtit niciodata tentatia de a parasi Romania si de a merge in acest stat minune pe care vad ca-l admirati cu adevarat, cu tot sufletul?
Limba romana m-a facut atata cat sunt
H.W.: - Nici o clipa, dar nici o clipa, nu a trecut prin mintea mea si a sotiei mele - sotia mea fiind geto-daca, nefiind evreica -, nici o clipa nu a trecut prin mintea noastra sa plecam, dar nu pentru Israel, nu mi-a trecut prin gand sa plec din aceasta tara! Legatura mea nu este cu antisemitismul din Romania, ci cu aceasta superba limba si cultura pe care o iubesc! Ea m-a facut atata cat sunt si eu incerc sa-i dau inapoi atata cat pot! Nici nu s-a pus problema si nici nu ma interesa! ...Eu fiind‚ inca o data spun, marxist si ateu.
Dupa parerea mea, iudaismul este, in esenta lui, o filosofie atee, tocmai prin faptul ca Dumnezeu este pana la urma ceea ce este mai dumnezeiesc in noi - spiri-tualitatea, libertatea, creativitatea... Nu exista altceva; astea sunt trasaturile fundamentale ale lui Dumnezeu si astea sunt trasaturile fundamentale ale omului. Ca El ni le-a dat noua, ca noi i le conferim Lui, asta depinde de pozitie! Eu cred ca Dumnezeu este proiectarea dumnezeirii noastre in cer. Eu nu am ezitat sa-mi manifest evreitatea mea niciodata, nu mi-am schimbat numele niciodata, nu m-am strecurat perfid in cultura romana, ci am venit vertical in ea si - dupa cum mi s-a spus cand am fost premiat - am si ramas vertical in ea, n-am fost niciodata un conformist, ci m-am conformat totdeauna credintei mele, am fost totdeauna foarte consecvent, desi Iorga spune ca "numai boii sunt consecventi", dar eu stiu... eu, totusi, am riscat acest lucru... N-am putut altfel, am fost si sunt consecvent!
Conceptia mea despre lume are ca metoda, ca intelegere, dialectica materialista a marxismului! A, nu sunt de acord cu toate lucrurile pe care anumiti marxisti, sau mai putin marxisti, le-au facut, dar Marx ar fi fost de acord? Mi se spune mereu ca marxismul meu este marxismul waldian... unii spun chiar waldist! Dar exista altfel de marxism decat marxismul leninist: marxismul stalinist, marxismul trotkist, marxismul Rosei Luxemburg. Deci, eu am dreptul sa am marxismul meu! Dar se poate altfel? Exista posibilitatea sa-ti insusesti o conceptie despre lume, fara ca insasi insusirea acestei conceptii sa fie deja o interpretare personala? Nu se poate!
In rasparul ideilor oficiale
Eu nu pot sa spun ca am fost disident, afara de ultimul an... Eu pot sa spun, insa, ca am fost "rezistent"! Dovezile sunt scrise: lucrarile mele din ultimii 40 de ani stau marturie de cat de neglijabile concesii am facut timpului. Prin limbaj, printr-o referire la Uniunea Sovietica, la socialism... Dar, in schimb, in toate lucrarile am pledat cu convingere in rasparul ideilor oficiale. Care sunt aceste idei pe care le-am sustinut? Cateva... vi le spun numai in treacat:
• elogiul individualitatii, considerand omogenizarea ca reactionara, considerand omogenizarea ca... o manifestare a entropiei crescande, care uniformizeaza, standardizeaza...
• elogiul diferentei, considerand ca unitate nu inseamna uniformitate ci, dimpotriva, ca unitatea nu exista decat prin diferente, ca cu cat diferentele sunt mai mari, cu atat unitatea e mai rodnica...
• am pledat pentru libertatea creatoare...
• am pledat - cum spunea (cand am implinit 75 de ani), intr-un speech public, Andrei Plesu -, am pledat intr-un moment de apogeu al limbii de lemn, impotriva limbii de lemn, pentru autenticitatea folosirii vorbirii, pentru valoarea stilului...
Am pledat pentru toate aceste idei care erau in rasparul politicii culturale a momentului si asta nu era un secret!
Ca sa termin raspunsul, am rezistat inauntrul ideilor! Nu am fost disident pentru ca nu am facut actiuni publice, actiuni politice si am ramas pe niste pozitii - dupa parerea mea - consecvent marxiste, aratand si astazi atator oameni care ma contrazic, ca marxismul este pentru individualitate, impotriva individualismului, dar pentru individualitate, impotriva subiectivismului, dar pentru subiectivitate, pentru creativitate, pentru libertatea cuvantului si a opiniei. Pai, da' asa a fost? Daca n-a fost asa, inseamna ca n-a fost marxism, comunism si ca a fost altceva! National-comunism, national-socialism! [...] Eu am ajuns la acest paradox: cand stanga devine totalitara, inceteaza sa fie stanga, devine dreapta! Caci, ceea ce este caracteristic stangii este incurajarea diferentierii, incurajarea individualitatii, incurajarea dezvoltarii capacitatii de creatie, individualitatea fiind singurul izvor al creatiei! Comunitatea, colectivitatea nu e creatoare, e producatoare! Un colectiv creator nu este altceva decat un grup de individualitati creatoare, care isi colectivizeaza, isi aduna creatiile.
M.C.: - Fiind un ganditor de stanga, probabil ca de timpuriu, negresit ati devenit si membru al partidului comunist!
H.W.: - Eu am devenit membru al partidului comunist abia in 1946!
M.C.: - In ce imprejurari? La cererea dumneavoastra?
Un curriculum de sanctiuni
H.W.: - La propunerea organizatiei de baza din Facultatea de Filosofie, cred... Eram la Facultatea de Filosofie, inca student, in 1946! Ca evreu scos afara din Universitate, eu am putut da, intre '44-'46, in doi ani, examenele si in '46 sa-mi pot da licenta cu profesorul meu, pe care continui sa-l admir si pe care continui sa-l tin in atentia opiniei publice - vad ca in sfarsit si altii o fac - Mircea Florian! Cred... ca in '46 am devenit! M-a intrebat, odata, profesorul Cioculescu, profesorul meu de franceza de la Liceul "Sf. Andrei": "Ei, Waldule, mai esti in partid?". "Dom' profesor, eu mai sunt in partid, dar partidul nu se mai afla in mine!". Imi dadusem deja seama... Poate ca am intrat intr-un partid in care am sperat sa faca ceea ce gandeam, dar mai tarziu, incetul cu incetul, nu deodata..., mi-am dat semna ca el a rasturnat raportul dintre mijloc si scop si mijlocul a devenit mai puternic decat scopul si scopul a fost pus intre paranteze! In clipa aia a inceput sa iasa partidul din mine; din lasitate, n-am avut putere sa ies si eu din partid! Mi-a fost frica, am nevasta, am copil... nu pot sa-i sacrific pe ei, mi-a fost frica sa ies! Am ramas inauntru, dar nu foarte iubit, mereu marginalizat; trei voturi de blam cu avertisment, dat afara de Ia Facultatea de Filosofie, dat afara de la Institutul de Filosofie, dat afara de la Institutul de Lingvistica, dat afara de la Facultatea de Ziaristica... Deci, spuneam adineauri ca am fost alintat de viata si cand i-am spus secretarului organizatiei de baza, pe care l-am intalnit dupa '89: "Eu, dom'le am fost, totusi, un privilegiat, un alintat, am primit totdeauna de la societate mai mult decat meritam!", el a zis: "Bine, da' numai noi v-am dat de doua ori vot de blam cu avertisment!". "Exact, era mai mult decat meritam!".
M.C.: - Ati spus, printre altele, un lucru extrem de interesant, asa en passant, deprinderile de dreapta ale poporului roman. Ce-ati vrut sa spuneti? Care sunt ele?
Nici macar Hitler nu a acceptat ca cei crestinati sa nu mai fie evrei
H.W.: - [...] Evreii sunt considerati, si pe drept cuvant, oameni fandati in viitor, oameni totdeauna nemultumiti de prezent si nemultumirea lor nemultumeste pe cei in mijlocul carora traiesc. Nelinistea lor continua nelinisteste popoarele in mijlocul carora sunt sortiti sa traiasca [...]. Evreul e un element alogen, nu pentru ca e de alta rasa, ci - asa cum scriam, in Intelesuri iudaice - fiindca evreii se aseamana nu prin sangele care le curge, ci prin sangele care le-a fost stors din vene de catre ceilalti. Evreii sunt, in mare masura, conservati si mentinuti in istorie de ura dimprejurul lor, nu numai de conceptia lor despre lume, care este una dintre cele doua principale conceptii ale culturii europene. Repet si acum, intreaga cultura europeana se bazeaza pe un dialog de doua ori milenar intre un grec si un evreu. Toate celelalte culturi sunt variatii pe aceasta tema fundamentala fara de care nu existam. Deci, sunt foarte mandru de contributia neamului din care fac parte. Dar tocmai ceea ce face ma face sa fiu mandru eu, ne face suspecti celorlalti, sedentarilor. Este suspectarea nomazilor de catre sedentari. Si evreii sunt in continuare nomazi, nu atat cu picioarele, cat cu mintea. Alearga in viitor, alearga in utopii, nemultumiti de acest prezent, mereu atrasi de cele mai inaintate idei [...].
Nici macar Hitler n-a acceptat ca cei crestinati sa nu mai fie evrei. Evreii sunt evrei crestini, mozaici, sau, ca mine, ateu, atei. Deci, iata de ce eu inteleg aceasta suspiciune, nu o aprob, nici nu o condamn, o inteleg si consider ca va trebui sa fie, prin cultura, depasita si sa inteleaga intreg poporul roman ca diferenta dintre evreu si roman este benefica si romanilor si evreilor si ca numai diferenta poate hrani o unitate. Uniformitatea asasineaza unitatea si o transforma in uniformitate. Si uniformitatea inseamna stagnarea culturii [...].
Frate al nostru, prieten peste timp...Iubite Ricu Wald!
Va aniversam anii - optzeci - si va sarbatorim, azi, opera de-o intreaga viata. De la acel studiu dintai, aparut in Revista Fundatiilor Regale, despre "Metafizica logicei lui Mircea Florian", si de la fascinantele conferinte din strada Gutenberg, ale unei tinereti de neuitat niciodata, a trecut mai bine de jumatate de veac... Un rastimp stralucit, innobilat de o lunga suita de cercetari si de studii, de adevarata referinta waldiana: de la "Rolul limbajului in formarea si dezvoltarea ideilor" la "Structura logica a gandirii"; de la "Realitate si limbaj" la "Limbaj si valoare"; de la "Homo significans" la "Puterea vorbirii"; de la "Expresivitatea ideilor" la "Tensiunea gandirii"... Fara a omite, insa, din aceasta fulguranta insiruire, nici captivanta "Introducere in logica dialectica", nici elementele de "epistemologie generala"... Si fara a uita - dimpotriva, consemnand-o ca o destainuire din adancuri de sine - veritabila antologie de spiritualitate, "Intelesuri iudaice"...
Meditatiile asupra iudaismului au ajuns sa se impleteasca, astfel, cu remarcabilele Dvs. preocupari de teorie a limbajului, explicandu-ni-se, o data in plus - asa cum ati afirmat - "importanta pe care evreii o acorda cuvantului, ratiunii, spiritului critic, progresului, individualitatii", convingerii profunde ca "Ideea vine vorbind"; si, in egala masura - de ce aceiasi evrei "resping atat sihastria, cat si gregaritatea, atat anarhia, cat si tirania, atat scepticismul, cat si fanatismul"... In rest, citandu-va din nou: "istoria ideilor este vesnic in criza"... dar "omenirea nu poate trai omeneste fara idealuri".
Si daca ""Israel" inseamna lupta cu Dumnezeu", nu capitulare in fata Lui, ce sa-i dorim prietenului de-o viata, Henri Wald, la aceasta aniversare, decat sa continue lupta, sa nu capituleze nicicand, sa reziste cu nobila sa indarjire morala... Si sa nu uite, mai ales, ca fiecare gand si cuvant pe care-l asterne pe hartie - intregindu-i viata si opera - ne confera si noua puterea de a dainui!
Va pretuim si va iubim nespus, dragul nostru prieten! Si va uram, in numele intregului Comitet Director al Federatiei noastre: "La multi ani!", sanatate... si, inca o data, multa, multa putere!
Acad. prof. dr. NICOLAE CAJAL
"O sete nestavilita de cunoastere, de studiere, de sintetizare a filosofiei iudaice il stapaneste necontenit. Se pare ca, la fel cu cei mai multi dintre intelectualii nostri, n-a avut educatia spirituala, stiintifica sau istorica iudaica. Spre deosebire, insa, de acestia, de cei mai multi dintre ei, el cutreiera neincetat bogatele alei ale Edenului iudaic, gusta mereu din roadele sale, se imbata cu aroma sa ametitoare, soarbe din izvorul "cel din ce in ce mai viu" al Torei. Tocmai pe aceste alei ne-am intalnit - eu, Rabinul, si el, "ateul" - si ne-am imprietenit, in pofida acestei fundamentale contradictii [...]. A fi evreu inseamna a fi [...] "Cautator al lui Dumnezeu". Wald il cauta fara sa-si dea seama de aceasta".
(Sef Rabin dr. MOSES ROSEN)
Iesind din rutina strict aniversara, intrarea profeso-rului Henri Wald in randurile octogenarilor a oferit - dincolo de elogierea unuia dintre cei mai importanti carturari evrei romani contemporani - masura adevaratei prietenii, mai puternice decat suferinta. Daca ghidul atator scanteietoare incursiuni in filosofia iudaica, eseistul de marca nelipsit, timp de 20 de ani, din paginile revistei noastre, nu a putut fi sarbatorit in incinta F.C.E.R., la Biblioteca Templului Coral, sediu consacrat al celebrarilor spiritului iudaic, atunci conducerea Federatiei a venit sa-i aduca acasa - locul nasterii cartilor, articolelor de inestimabila valoare purtandu-i amprenta - prinosul de pretuire pentru opera, prinosul de afectiune pentru om. "Prietenul de-o viata al lui Ricu Wald", cum ii place sa se autointuleze acad. Nicolae Cajal, a dat expresie acestor sentimente in scrisoarea de felicitare si diploma de excelenta "pentru intreaga sa creatie filosofica si pedagogica" inmanata in numele intregului Comitet director. Av. Iulian Sorin a evidentiat verticalitatea comportamentului acestui intelectual in anii totalitarismului, in care putini intelectuali au tinut piept confor-mismelor uniformizatoare, incepand cu "obsedantul deceniu" si sfarsind cu nationalist socialismul anilor '70-'89. Scriitorul Dorel Dorian a rememorat un moment impresionant petrecut in foaierul Casei Radio, la recenta expozitie "150 de ani de publicistica evreo-romana": un grup de studenti parcurgand si discutand indelung despre articolul "Vremea individualitatii", de Henri Wald, aflat pe pagina intai a revistei "Ideea", afisata pe unul din panouri. "Adevarata vitalitate se masoara dupa vigoarea mintii omenesti", l-a elogiat si incurajat dr. Alexandru Elias pe Wald. La care, Wald, slabit fizic, depla-sandu-se greu, i-a raspuns: "Daca as putea merge cu mintea, as alerga ca Zatopek".
Multumind, vizibil emotionat, vorbitori-lor, tuturor participantilor la festivitate, sarbatoritul a dat glas afectiunii fata de memoria sotiei, care a continuat sa traiasca in sufletul lui, a vorbit despre "prezenta" telefonica, cu regularitate de ceasornic, de peste mari si tari, a fiicei, Ruxandra, despre supremele valori in care crede: sinceritate in actul de creatie, "palpare" a ideii in colocviul clasic, prietenie. Bucuriilor spiritului, capabile sa infrunte precaritatea conditiei umane le-a adaugat, in aceasta zi, bucuria de a se simti inconjurat de respectul si dragostea celor apropiati, urandu-i "La multi ani", cu sanatate!.
Cultul fidelitatii si colocvialitatea joviala
PAUL CORNEA
Printre calitatile lui Ricu Wald pe care mi-ar place sa le evoc, cu prile-jul aniversar al implinirii a 80 de ani, se numara cultul fidelitatii si extraordinara disponibilitate a colocvialitatii joviale. S-ar parea ca e vorba de insusiri situate in planuri diferite, care, la nevoie, se pot intersecta, dar n-au nimic intrinsec, de natura sa le asocieze. De regula, asa si este, doar ca, in cazul lui Wald, ele se sudeaza in structura personalitatii.
De cand il stiu - si ma si inspaimanta numarul anilor -, Ricu Wald a mizat pe rationalism, insa un rationalism suplu, care ia in calcul tensiunea afectiva a gandirii si se mladiaza dialectic. In multe dintre cartile lui, a aparat rationalismul impotriva numerosilor sai adversari, inclusiv a "calului troian", reprezentat de dogmatismul ratiunii, care uita de spiritul critic, se cheltuie in nesabuinta si poate ajunge la o ferocitate oarba.
Aderent al marxismului inca din timpul razboiului, dar un marxism debarasat de apologetica, de simplismele ideologiei de partid, ca si de ingineria sociala a leninismului, Wald continua, cu o anume ostentatie, sa-l afiseze si in anii din urma, cand a devenit pentru unii un spectru, pentru altii o trimitere incomoda. Vocatia de filosof si-a gasit-o inca de pe bancile facultatii, stimulat, probabil, de cursurile unui eminent profesor, Mircea Florian. A considerat totdeauna, cum a si marturisit-o undeva, ca filosofia este expresia cea mai deplina a libertatii omului fata de natura din afara si dinauntrul lui, fata de superstitiile si preconceptiile societatilor in care traieste. Crezul acesta l-a aparat constant si l-a probat prin propria-i existenta.
Si aici apare ceea ce am numit "colocvialitatea joviala", acea capacitate unica a lui Ricu de a transforma o conversatie ordinara sau o prelegere rostita de la catedra sau chiar un schimb efemer de replici intr-un mic spectacol incantator. Auditoriul, restrans la o persoana sau extins la un public, ramanea fermecat de claritatea impecabila a vorbirii, de hazul gasel-nitelor expresive ori calambururilor, de spontaneitatea spumoasa a replicilor, de profilul de efigie al ideilor. Dincolo de rostogolirea aceasta de inteligenta scaparatoare, care a facut deliciul prietenilor, al multor generatii de studenti, dar si al unor intelectuali de prima mana, dintre cei mai diferiti, de la, sa spunem, Ralea la Noica ori de la Plesu la Paleologu, se simtea invariabil prezenta delicatetii sufletesti, a trecutului, dorintei de a nu jigni pe nimeni, a sociabilitatii afectuoase.
Observ acum, cand ma detasez de subiectivitatea amicitiei si incerc a-l privi cu seninatatea unei perspective de destin ca el s-a consumat in consecventa de sine, in fidelitate fata de idei si prieteni, intr-un climat destins si tonic, facut dintr-o rara conjunctie de intelepciune, rectitudine, umor si deschidere fata de ceilalti.
Multi ani inainte si cat de buni cu putinta, iubite prietene!
Un ireductibil
MIHAI SORA
Cincizeci de ani si mai bine au trecut de cand, in casa lui Barbu Campina, l-am intalnit pe Ricu Wald. (Asa-i spuneau prietenii lui de atunci, pentru mine asa a ramas de-atunci incoace: Ricu). Nu cred sa-si mai aduca aminte de acea intalnire: eram retras intr-un colt si taceam. Eu, insa, imi aduc foarte bine aminte, caci el ocupa avanscena: cu verva lui irezistibila, povestea ce i se intamplase, deslusea dedesubturile intamplarilor - si radea. Radea neiertator, parca prevazand, inca de pe atunci (marxist ireductibil cum era) ce avea sa urmeze. Radea de prostia tampa care se multiplica irezistibil de jur imprejurul nostru, de ticalosia care se inchega cu o viteza inspaimantatoare si se pregatea sa ne stranga-n chingi. Cazut din luna, cum eram, si cuprins de o uimire ingrozita, caci mi-era peste putinta sa-mi cred ochilor (obisnuit fiind cu normalitatea din care tocmai descinsesem intorcandu-ma "acasa") -, eu taceam. El, insa, povestea si radea. Radea pentru ca, marxist fiind (de la Marx citire, nu de la "marxism-leninism"), intelesese.
Intr-adevar, analist sagace - cum era din inzestrare nativa - si putin dispus sa cada prada iluziei care-i imbrobodise pe unii dintre prietenii sai mai naivi, si deci mai inflacarati, el stia sa dea in vileag toate tertipurile stihiei care din toate partile ne asalta. O doza salutara de scepticism altoit pe un fond de rationalism ireductibil il ajuta sa-si mentina - nestirbita - rectitudinea demersului sau intelectual. Asta, fireste, cu pretul unei relative automarginalizari, daca nu chiar dorite, in orice caz consimtite ca pret al asigurarii libertatii gandului exprimat. (Spun: automarginalizare, pentru bunul motiv ca un intelectual de talia lui - si inca marxist autentic, pe deasupra! - n-ar fi trebuit decat sa consimta pentru a fi pe loc inhatat de aparatul ideologic al "fortei conducatoare" si propulsat in "forurile de decizie").
Libertatea aceasta a gandului, care - in pofida marxismului sau proclamat - l-a tinut, in trecut, departe de tertipurile Puterii destructurante care tocmai prindea cheag in Romania in anul acela in care l-am cunoscut (1948!), tot ea l-a tinut tare pe pozitia lui marxista si in acesti din urma zece ani, in care dezicerea de ce fusese inainte de decembrie '89 a luat, in genere, forma unei - imaginare - metamorfoze radicale a rolului jucat in illo tempore, ca temei identitar al rolului revendicat clamoros in clipa de fata.
Ei bine, nu! Ricu Wald n-are nici un motiv sa-si revizuiasca trecutul pentru a-l impotrivi cumva cu prezentul. Fidel siesi, el ramane pentru noi intelectualul neinregimentat caruia doar rigoarea liber consimtita ii indica directia inaintarii gandului.
(Din revista "Ramuri", nr. 9, septembrie 2000)
- inapoi la pagina Personalitati evreiesti -
|
