Elie Wiesel:

Elie Wiesel s-a nascut, in 1930, la Sighet. Supravietuitor al Holocaustului, deportat din Transilvania de Nord, vremelnic ocupata de fascistii unguri, s-a stabilit in S.U.A. In 1986, i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace. Este autorul a numeroase lucrari de beletristica si de filosofie iudaica, traduse in multe tari ale lumii. Dintre acestea mentionam: Noaptea ("Editions de Minnuit", Paris, 1958), Orasul norocului (Ed. "Seuil", Paris, Premiul "Rivarol", 1964), Evreii tacerii (Ed. "Seuil", Paris, 1966), Cersetorul din Ierusalim (Ed. "Seuil", Paris, 1968, Premiul "Médicis", 1968), Celebrari hasidice (Ed. "Seuil", Paris, 1972), Al cincilea fiu (Ed. "Grasset", Paris, 1983), Uitarea (Ed. "Seuil", Paris, 1989) s.a.

Totul a inceput de la un telefon sunand de cateva ori pentru a vorbi cu directorul Casei Memoriale, in curs de amenajare, "Elie Wiesel". Nu, gresesc. Reapropierea mea (mentala) de Elie Wiesel, asa cum l-am ascultat vorbind la Sinagoga din orasul natal, l-am insotit pe strazile Sighetului, l-am privit rugandu-se la mormantul bunicului caruia-i poarta numele, din cimitirul evreiesc al aceleiasi urbe transilvane, a inceput la sfarsitul verii trecute, la Brasov. Participam la Festivalul de coruri ale tineretului evreu din Romania, editia I. A fost anuntat corul din Sighet. Un cor mic, e drept, dar tinerii aceia cantand in idis si ebraica cantece pe care le invatase si concetateanul, coreligionarul lor, laureatul Premiului Nobel de azi, imi readuceau in memorie o frantura dintr-un poem de Nelly Sachs: "Va veni odata cineva / sa prinda verdele unui boboc prima-varatic / de vesmantul de rugaciune..." Elie psalmodia in sinagoga unde se rugasera toti Wiesel-ii din care purcede. Spunea kadis in amintirea lor, a unei comunitati intregi, a tuturor comu-nitatilor prefacute-n fum la Auschwitz. "Un evreu nu trebuie sa se desparta niciodata de comunitatea sa". Acesta a fost raspunsul tatei, cand Maria, menajera lor, a patruns in ghetou, punandu-si viata in pericol, inainte cu o zi de a fi deportati, oferindu-se sa-i salveze intr-o ascunzatoare numai de ea stiuta. A fost si raspunsul ultimului rabin din Dej, si al lui Ianusz Korczak... Nu stiu daca Elie Wiesel primeste revista noastra. Ar fi aflat acum ca Moise, sohetul cu care a stat de vorba in 1964, cand a venit cu o echipa a N.B.C. sa faca un film documentar despre evreii din Sighet, n-a fost ultimul hasid, cum a crezut. Ca dorinta acelui sohet - "ajutati-ne sa reparam acoperisul ultimei sinagogi care mai este deschisa aici" - se traduce, azi, prin reinnoire. A Sinagogii din Alba Iulia, a Templului din Tg. Mures, a Templului din Brasov... Ca nici israelieni originari din Tecuci n-au stat cu mainile in san cand a fost vorba sa se repare cimitirul unde odihnesc cei dragi din orasul lor natal. Ca a fost renovat Monumentul Deportatilor din Dej... Dar Elie Wiesel, cel pe care l-am cunoscut in '84, cand venise sa comemoreze, impreuna cu noi, 40 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord, nu vedea decat acel prezent, din anii cei mai duri ai ceausismului. I se parea o minune - asa cum a si declarat - ca ne afirmam ca evrei. "Ca ajutam (aici se referea la refacerea, gratie Sef Rabinului Rosen, a parteneriatului cu "Joint"-ul) fratii si surorile noastre sa ramana ceea ce sunt". Pasea pe strazile Sighetului urmarind cu privirea un palc de copii cu ghiozdanele pe umeri. Avea, atunci, 54 de ani; un om in puterea varstei. I-am surprins lacrimi in coltul ochilor. "E si asta o libertate, mi-a raspuns intrebarii nerostite, pe care voi, generatiile de dupa Holocaust, n-o puteti intelege: libertatea, puterea de a plange. In lagar, trebuie sa stiti ca nu se plangea. Acum o fac pentru primul meu invatator, Batizer rebe. "Priviti copii, ne arata alef-bet-ul, inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor... Cu cele 22 de litere ale alef-bet-ului a creat Dumnezeu lumea. Aveti grija de ele si ele vor avea grija de voi". Daca stau sa ma gandesc bine, a adaugat, batranul dascal nici nu era chiar atat de batran...". "Ce va atrage spre Sighet?" "Aici a fost casa mea, aici a fost copilaria mea, aici am invatat primele cuvinte... Cand am venit prima data in Sighet, era noapte. Orasul dormea. Casa care a fost a noastra dormea si ea. Nu s-a schimbat. Aceeasi bolta, aceeasi gradina, aceeasi fantana. In casa asta, locuiesc acum oameni straini. Pe perete, deasupra patului, era fotografia batranului invatat Rabin Israel din Vijnita. Cuiul e tot acolo..." Ajungem la cimitirul evreiesc. Intram. In fata mormantului lui Eliezer Wiesel, bunicul caru-ia-i poarta numele, ne retragem la cativa metri distanta. Ce este dincolo de El Male Rahamim pe care-l rosteste? Ce simte fata de singurul om din familie care-a ramas sa-si doarma somnul de veci in orasul lui? L-a cunoscut indirect, din povestirile bunicii Nisel, din care ne-a dezvaluit cate ceva pe drum. "De dimineata pana seara, bunicul era cufundat in cartile lui sfinte. Cateodata - spunea bunica Nisel - ma intrebam daca macar ma vede. "Dar tu, bunico, il priveai, il vedeai?". "Tot timpul. Sa vad daca nu-i lipseste ceva. Daca nu i s-a rupt camasa. Daca nu-i nevoie sa-i repar caftanul, sa-i carpesc un ciorap. Sabatul cu el era raiul pe pamant..."". Cine zice ca iubirea e antinomica vesniciei? Stiu ca a plange e ceva personal. Daca ar plange acum, simtindu-se privit de toti, ar insemna sa frizeze spectacolul. N-o face. Se intreaba, probabil, daca e demn de numele bunicului sau. Elie a fost singur in lumea crimei, a cruzimii. Acum e singur in fata mormantului acesta, cu tata, mama, cu Tipuca, mezina, care vin numai in vis. Este istoria un mare macel? Un teatru al absurdului, care ne face pe toti bufoni si nebuni? Faptul ca la adunarea de la sinagoga a pomenit, in sensul acesta, de Moise der Mesighener, nebunul targului, ma indreptateste sa cred ca-si continua gandul: un diagnostic al lumii lui '84. Dar numai al ei? "Ma intreb: cine e nebun? El e nebun? Nu, lumea e nebuna! [...] Vorbim contra urii. Scriem contra urii. Scriem impotriva fanatismului. Si, mai ales, suntem impotriva indiferentei [...]. Fanatismul duce la antisemitism si antisemitismul nu e un pericol numai pentru poporul evreu...". Cate n-a trait si cate n-am trait in rastimpul scurs de atunci?! Premiul Nobel, debutul universitar, implicarea in infiintarea Muzeului Holocaustului din Washington, in lupta antiapartheid din Africa de Sud, in denuntarea crimelor contra umanitatii in conflictele din fosta Iugoslavie - pe plan individual. Caderea Cortinei de Fier, razboiul din Golf, atentatul terorist antiamerican din acest 11 septembrie - pe plan colectiv. E adevarat, experientele sunt inco-municabile. A plange - spunea Maharalul din Praga - inseamna a semana. A rade, inseamna a culege. Sa fie scrisul singura indeletnicire umana, care le imbina, simultan, pe amandoua? Privind acesti tineri evrei sigheteni la Festival, cantand in ebraica, dar si in idis, limba atat de draga lui Elie Wiesel, ma gandesc cat adevar exista in aforismul ca imposibilul nu e evreiesc. Clarvizionarul Wiesel n-a putut, totusi, imagina nici un asemenea festival in Romania, nici deschiderea unei case memoriale in care sa-i fie reconstituit universul pe care-l credea pierdut o data cu golirea locuintelor evreiesti, a obloanelor trase, a usilor batute in cuie. Spiritul realei interetnicitati in care a crescut, avandu-si expresie lingvistica ("acasa se vorbea, deopotriva, certifica, idis, romana, maghiara, germana") si interumana (nu uita gestul unui coleg neevreu, Petru, care si-a riscat viata intrand in ghetou si ajutandu-l sa duca la un prieten un aparat de radio al tatei), se reflecta si in multipla aparte-nenta spirituala. Este un scriitor evreu de expresie idis si franceza, originar din Romania, stabilit in Statele Unite. A fost tradus, mai intai, in engleza, apoi in multe alte limbi ale pamantului, inclusiv in romana.

Elie Wiesel are constiinta Marelui Mecanism, care nu e chiar unul si acelasi lucru cu Cercul Fortunei. Acest Mare Mecanism n-are forte transcendentale, nici absolut. Unii il creeaza si cad victime. Altora li se pare ca-l creeaza si cad, de asemenea, victime. Cei mai multi nici nu-l creeaza, nici nu traiesc cu aceasta iluzie, insa, cad, la fel, victime ale sale. Acestui implacabil Mecanism, ii opune gradinile Sighetului din anii formarii sale intelectuale, in care continua sa scrie intelepti ai Talmudului; unde, la lumina lumanarilor, se tes legende din Midras; unde viseaza, in paduri, vioara lui Rabi Ithak Luria...

Iulia Delea